Poezie

Furtuna

1 min lectură·17 ianuarie 2005

Mediu

Un vuiet se propagă și cerul se încruntă,

Pe alocuri vântul smulge,copacii înverziți...

Străfulgerări, adesea scrutează cerul care,

Prinsese o culoare de albastru-plumburiu.

Și porumbei zboră în stoluri sacadate...

Iar vântul ridicase și frunzele la cer.

Un plop mi se închină,își scutură coroana,

Lăsându-și pe pământuri și frunzele din el.

Iar vântul se-ntețește și mistuiește totul

Adună de pe alocuri și crengi,frunze,hârtii

Și praful de pe stradă ridică-se în zare,

Te-nvăluie în ceața venită din pustiu.

Dar,totul se oprește sub o tăcere cruntă...

Nimic nu mai clintește,nici frunza cea din plop.

Și praful se așează și pare o cortină,

E liniștea naturii \'nainte de potop.

Cu ropote deșarte din ceruri, tu dai picuri,

Și strângi aplauze mute și fulgeri străvezii.

Din picătura multă, tu dai naturii sterpe

Să-și umezească dorul și-ntinsele câmpii.

Din ritmul tău alerto, rămâne doar tempoul

Unei pierdute piese cu stilu-i foarte lent.

Iar picătura-ți care părea foarte grăbită,

Acum rămâne-n urma tempoului curent.

Natura strălucește când soarele apare,

Din norii ce păreau cândva nedespărțiți.

Departe e furtuna și lasă-n urmă dorul,

Acelor vremuri care tu viața-i dăruit.

001.289

Leonte Doroftei. “Furtuna.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/leonte-doroftei/poezie/102010/furtuna

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.