Lazăr Petruța Andreea

Dorm cu luna, stăm cu rândul, Fiecare-și doarme partea, Eu merg prima, ea m-așteaptă, Doarme ea, eu șed cu moartea. Cerul îmi deschide poarta, Soarta mi se schimbă-n față. Ziua se transformă-n

Uite-mă, mi-aleg pantofii, Rochia și păru-mi strâng Și mă uit, din colțul stofii, Cum mă duc și cum mă plâng. Trupul îmi e dat țărânii, Prin țărâni mă simt că sînt. Nu respir, și-mi mor

În lumea nouă toată lumea cere libertate, Un spațiu mic și calm unde poți să le faci pe toate, Un loc strălucitor cu întunericul în spate Fără cortinele de nedreptăți și ani aplecate, Un loc în

Las urme pe zăpadă De gânduri neatinse, De doruri veșnic tinere- Vise prematur stinse. Las parfumuri în aer De plăceri necurtate, De guri deschise de sărut Și lăsate uscate. Las glorii în

Frumoasă ești, tu, lună, Întoarce-te deasupra mea Și-ndură-te, fii bună, De-a-mi spune și povestea ta. Ascultă-mă, tu, lună, Auzi-mi glasul răvășit Ce viața mi-o adună Acum la grabnicul

Decât să îmi iei mințile Prefer să mă omori, Să mă alungi din lumea mea, Să-mi dai să simt fiori Pe care nu vreau a-i simți Atunci când te-aș putea iubi.. Decât să îți dau sufletul Prefer să

Când ploaia stinge soarele Eu plâng, tu plângi de vrei În marea ei m-aș înneca Iar tu în ochii mei… Când sunetele nu se-aud Eu tac, tu taci mai greu Și ți mâna la piept și simți Cum scade

Pe scările de piatră, mai reci ca nepăsarea, Și tari ca fierul care nu mai poate fi topit, Zăcea un tânăr trist ce-și aștepta chemarea Prin ultime acorduri de suflet gol, rănit. Cu ochii plini

Este penibil cum visul de a fi Se risipește-atunci când întâlnești În calea ta obstacole stupide De care nu poți nici să te ferești. Acum ai vrea să ai lumina zilei Și soarele să stea în

Nu vezi că eu sunt ca o floare, Micuță și firavă, Și lupt cu razele de soare Și ploaia cea suavă? Mă spăl cu roua dimineții Ce frunzele-mi trezește, Și din rădăcinile vieții Un fir ia și-mi

Să-ți spună cineva de ce te-a părăsit, Să lase-n urma sa doar lacrimi care mor, Să mergi spre-acea persoană pe-un drum nesfârșit Și să n-ajungi la ea, Sunt lucruri care dor... Să ai un

În lumea mea Am și uitat cum este bine... Ei sunt ca ei, nu sunt ca mine Încerc să-nvăț și eu ceva, Dar tot mă pierd în lumea mea... În lumea lor Nu am curaj nici să pășesc... Mi-e

Stau lângă geam, Și mă uit afară Este liniște mare, Iară… Mă uit la copacii Îmbătrâniți de mult Și lângă ei un copil, Temut… Mă uit la femei, Ce stau nemișcate Și-și

În vântul puternic al zilei de vară Plutește-ncordat al codrului gând. Se pierde ușor prin iarba cu ceață, Răcind pielea moartă a pustiului pământ…

E greu să treci prin viață, și să nu dezamăgești, la fel cum este greu să lupți fără să te rănești… În viață, fiecare întalnim mai multe, sau mai puține obstacole... Nu ne este greu să le înțelegem,

Cum poți oare să trăiești Cu mustrări de conștiință, Când în fiecare zi Rătăcești a mea ființă?... Cum poți oare să nu plângi, Când arunci tot ce-am visat? De ce oare faci tu asta, Pentru