Te iubeam încă dinainte de a se naște iubirea
Și poate că mă așteptam să se întâmple asta,
Încă dinainte de a simți ceea ce convențional se numește iubire
Și te aștepți să o auzi în fiecare
Îmi place să stau întinsă pe tavan,
Ca un copil cu o jucărie nouă,
Închipuie-ți,
Nu știam că pot să fac asta
Și mă uit
La podeaua răsturnată,
Îngropată,
În păpuși de pluș.
Chipul tău îmi este
Filă de poveste,
Mâna ta domoală,
Atingerea-nfioară.
Mersul tău de seară,
Cupa-ntinsă-n doară,
Lacrima ascunsă
Spre ziuă dusă.
Răsărit în taină,
Apus în
Cântă-mi un cântec,
Să îl iau cu mine
Printre pietre de râu,
Printre buștenii pădurii.
Recită-mi un vers,
Să mă poarte
Printre frunzele vii,
Printre frunzele moarte
Spune-mi o
În centru miroase a McDonald\'s și smog,
Cu cât mă îndepărtez,
Cercurile fine devin mai rare și mai groase,
Astfel încât nu mi se mai pare greu
Să dansez din buric.
La un moment
Trebuie să fug,
La răsărit,
Să-mi crească aripi
Să mă inalț către tine.
Mă voi topi,
La amiază,
De dor și neputință,
Între groază și încredere.
Lasă-mă să te privesc
În crepuscul
Să-ți
Îmi azvârl glasul
Între fruntea ta și a mea,
Închid ochiul drept
Ca să te văd mai albastru,
Apoi schimb ochiul,
Pentru a te vedea mai roșu,
Iar pentru final,
Îi închid pe amândoi.
Se servește
M-a luat Morgana de mână
Cu siguranța unei bolte de stele
Și m-a purtat peste dune
Neatingand nisipul dar simțind fiecare fir
Am plutit atât de mult
Încât beduinii toți ne cunoșteau
Ei ne