Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Beția de cuvinte

Menționată la Iași

1 min lectură·
Mediu
E cea mai rea dintre beții,
Având efecte de durată,
Căci, de la vin, îți mai revii,
De la cuvinte, niciodată!
E, realmente, și- un motiv
De analiză și mândrie,
Poetul poate fi bețiv,
Dar un bețiv mai poate scrie?
Bețivul tace când e beat,
C-așa e firea lui bețivă,
Poetu,-n schimb, când s-a lansat,
Nu amuțește. Dimpotriva!
Bețivul, dup-un sfert de ceas,
Se prăbușește lat, sub masă,
Poet,-n zbor către Parnas,
Numai hârtii în urmă lasă!
Bețivu-și toarnă vin din nou,
Când simte că îi crapă buza,
Poetul, versuri în stilou
Să-i toarne, își imploră muza.
Bețivul glăsuiește-ncet
Și, uneori, improvizează,
La fel, și marele poet,
Doar că, la dânsul, mai rimează!
Având efect instantaneu,
Nu este leac ca să te dreagă,
De vin, te-mbeți, dar nu mereu,
Dar, de cuvânt, o viață-ntreagă!
Căci e plăcut să te îmbeți
Și să declami cam tot ce-ți vine,
De-aia-s așa de mulți poeți
Și poezii așa puține!
001.863
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
156
Citire
1 min
Versuri
32
Actualizat

Cum sa citezi

Laurentiu Ghita. “Beția de cuvinte.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/laurentiu-ghita/poezie/13908796/betia-de-cuvinte

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.