Mediu
A murit Adrian Păunescu. Prilej pentru unii să-l bălăcărească, pe alții, să-l idolatrizeze.
Că a fost un mare poet, că nu... asta numai istoria o va dovedi. În literatură, ierarhiile sunt o prostie. Mai ales cele făcute prin vot popular.
Eu vreau să vorbesc ca unul efectiv marcat de AP. Generația mea a fost generația însemnată cu fier roșu de Cenaclul Flacăra. Place sau nu unora, acolo am învățat să apreciem poezia, muzica, atmosfera de libertate. Acolo i-am descoperit pe Bob Dylan, pe Rolling Stones, pe Pink Floyd, dar și pe Maiakovski, pe Esenin, pe Federico Garcia Lorca, dar și pe Vali Sterian, și pe Victor Socaciu, pe Tatiana Stepa, și... mai vreți?
S-a spus că a fost un fenomen propagandistic pro-Ceaușescu. Poate, dar nu uitați că, pe Ceaușescu l-au dat jos exact acești „îndoctrinați”. La Revoluție se cântau cântece de la Cenaclul Flacăra! Păi, unde e „îndoctrinarea”? Atunci, ori a fost o acțiune perfect sinucigașă a poetului de curte Păunescu, ori a fost pur și simplu un mare fâs al aparatului de propagandă. Iarăși, istoria va descifra și această enigmă.
Cert este că nu ne agăța nimeni cu arcanul să mergem, ba chiar îți trebuiau „pile” serioase ca să prinzi un bilet. Și vorbim de spectacole pe stadioane, unde, - pare ridicol astăzi, gândindu-ne la bălăcăreala numită „fotbal”-încap 20-30.000 de oameni! Se făceau spectacole până la ora 3-4 dimineața și, credeți-ne, cei care zâmbiți îngăduitor, nu pleca NIMENI până la sfârșit! Cântam de răgușeam, recitam cu un Păunescu în delir și totdeauna într-o formă de zile mari. Putea să plouă cu găleata, nu conta!
Au fost primele noastre diferende cu părinții atunci, cu autoritatea, în general. Vă amintiți vorbele care circulau printre „oamenii de bine”? Că Păunescu-orgii, beții, droguri ( droguri! Pe vrema lu’Ceașcă!) .
Și acum când (re)citesc „Ruga pentru părinți”, îmi dau lacrimile. Ca atunci! Și, nu știu cum, este imposibil a o citi fără să îmi sune in urechi vocea lui Ștefab Hrușcă : „ Enigmatici și cumiiinți....”
După Revoluție, Păunescu a fost propria sa victimă. Cei care îl adulau acum îl ocoleau. Creația sa se întorsese împotriva sa. Devenise anacronic. Ce e de apreciat, după mine, a fost însă consecvența sa. Nu a căutat să fie altceva decât ce a fost. Nu s-a dat mare dizident, mare anticomunist. Nu a întors-o spre capitalism nici măcar de fațadă, ca Tătuca Iliescu. A fost și a rămas un comunist în ființă și un naționalist în credință. Și trebuie apreciat, chiar dacă nu ești de aceeași părere.
Poți fi de acord cu el sau nu. Îl poți urî sau adula. Cam ăsta a fost Păunescu. N-a prea lăsat loc de comme çi-comme ça.
Și.... mai vorbim peste vreo douăzeci de ani!
063
0
A fost conceput sa atraga tineri. Tinerii frecventau cenaclul pentru ca nu ereau alte optiuni. Era singurul loc unde mai puteai asculta vreun cuvant adevarat cantat printre lozinci.
Adrian Paunescu s-a folosit de acest aparat de propaganda ca sa se isi faca cunoscuta poezia.
El a crezut ca poezia lui, turnata pe gatul unei generatii insetate de orice altceva decat lozinci pro Ceausescu, se va amprenta.
Poate ca asa s-a si intamplat. Unora le place Paunescu in virtutea acelui cenaclu care le-a salvat sufletul, in virtutea acelor ani. E ok. Nu e nimic rau in asta.
Asta insa nu inseamna ca poezia aceea data pe gatul ars al unei generatii chinuite, era si o poezie de calitate care sa merite acum statutul de geniala.