mai ușor de suportat

se făcea că luna își croia lumina prin apă

nu exista un cuvânt pentru timp

era doar un sentiment al curgerii line și negre

mersul pe crusta lavei fierbinți

până te desprindeai de trup

cuvintele dormeau printre bozoni și fermioni la marginea lumii

nu avea nevoie de ele

pentru că mintea lui cuprindea totul

și nu trebuia să descrie cuiva ceva-orice

nici măcar dureroasa incertitudine strecurată în genomul nostru de azi

și de mâine până în vecii-vecilor

mă trezesc lac de sudoare

trebuie să aduc visul aici

între bibliotecă televizor router și pc

imaginile estompate vânturate între pereții albi

să găsesc cuvintele potrivite

lucrurile să devină mai plauzibile tangibile

─ cum rămâne cu Shakespeare chiar nu are importanță cum se numește trandafirul? tu ai fi putut purta orice nume? nu cred asta

─ nu crezi decât în bătăile inimii tale / îmi spui privind tavanul ca o capelă sixtină / ți-am ascultat-o multe nopți / e o aritmie identică poemelor tale

─ asta înseamnă că nu mai trebuie să merg la cardiolog / doar să scriu în altă tonalitate și inima se vindecă / dar nu-mi doresc asta / lipsa desăvârșirii are farmecul ei / haide mai bine să ne uităm pe fereastră / inima mea trebuie să bată neregulat / strada este dreaptă blocurile perpendiculare / oamenii au uitat să se plimbe / parcă mărșăluiesc / ceva trebuie să rupă atmosfera asta orwelliană / o visare cu ochii deschiși chiar mai puțin / gânduri lăsate în voia vântului

─ saudade!

se făcea că orașul intrase într-o gelatină strălucitoare

muzica lui Zappa se auzea de peste tot

clădirile erau boxe trepidând

vecinul meu cu blugii tăiați și piercing îmi spusese că o fantomă ieșise din cimitir

și îi acordase lui Frank chitara

trebuia să ies să lucrez la arhitectura inimii

răul este atât de rafinat

cuvintele descriu lumea din ce în ce mai bine

într-o zi se vor surpa

tu vei rămâne femeia mea de bronz în culori pastelate

ca să arăți adevărata lucrare a iubirii