nu vreau un paradis alb

camerele noastre pâlpâie noaptea ca două zaruri fosforescente aruncate la marginea lumii ziua ține cât putem avea ochii deschiși o mulțime de figuri grotești joacă paintball pe banchiză se ascund după zidurile noastre care se colorează treptat devenind un cub al lui rubik te rog nu închide ochii! când se va termina vopseaua vor intra după noi să ne golească de roșu