confesiune într-un decor kitsch

azi m-a invitat un vecin la o bere are un maieu cu găurele pare solistul unei formații rock “right said fred” am dat la o parte perdelele cu mărgele de sticlă colorată un gândac s-a retras strategic într-un colț multă vreme am colindat lumea / mi-a spus încercam să o cuceresc privind în depărtare dincolo de satele din mucava ale lui kutuzov lumina de bronz străpungea geamul afumat din bucătărie mângâindu-și pipa de tek a urmat: aș putea oare să aflu vreodată dacă descind dintre cei care au descoperit focul ? e ca și cum ai vrea să separi binele de neghina din tine – i-am răspuns ca și cum înlăuntrul tău ar fi peșteri pe care cu o torță în mâini să le descopere cineva drag uite inima! inima ta e un uliu care îmi roade sub coastă ori de câte ori mă simt singură ori aruncată sub o tăcere de-a ta - ar spune femeia cu ochii tulburi vecinul m-a invitat pe balcon șoptind ca pentru sine: copiii noștri întind mâna după portocalele pe care străinii le dăruiesc ca părinții lor să rămână mereu fericiți într-o fotografie cu rame împletite de mână unde suntem un foc un amestec din zboruri și aripi încleiate cu ceară uite ce i-am scris - a continuat cu vocea tremurată sunt zile când obrajii ți-i țin între palme ca pe o turtă dulce sunt zile când te port suspendată de umărul meu iar degetele îmi devin clești de rac și-n scobiturile spatelui răsar perle sunt alte nopți darnice în care intri atât de puternic încat întunericul din mine se spală pe mâini în care pe o coajă de lună alergăm prin nisip eu gând tu serafim ar putea fi un refren extraordinar al unei balade rock - am spus dar să știi că ana magdalena învelea sandwichurile copiilor în partiturile lui bach