mi-am pus degetul pe două buze fierbinți
tremurând, mi l-am retras sfios
mă scoate durerea din minți;
mi-am întins mâna, de data aceasta curios.
întinsă puteam să o cuprind dintr-o
e tarziu cand am inceput sa scriu aceste randuri. nu si pentru petrecaretii care probabil la ora aceasta simt doar gustul gradelor alcoolului arzandu-le gatlejul si zvarcolindu-se pe ritmuri de piese
M-am temut s-alerg pe gheață,
m-am temut că o să cad,
m-am temut că mă îngheață
frigul ce-mi lucea în față.
Doamne ce m-am tot temut,
mi-am văzut privirea-n gheață
am dormit-ntr-un
mă trezesc dimineața și mă uit la ceas grăbit... nu-mi dau seama cât e... o fi prea devreme mă gândesc...
bâjbâiesc prin casă în căutarea întrerupătorului, de fapt, care întrerupător?
mănânc
...si iti spun in continuare ca m-am gandit de ce andreea si, mai ales, de ce hs? ce nume secret ii mai fi avand? or vreo porecla? nu e neparat imoprtant sa ne satisfacem curiozitatile; de exemplu la
Timpul cât am stat departe de viața rurală nu se mai măsoară în zile, precum odinioară, ci în ani. Primul pas făcut după ce am coborât din mașină a fost unul scandalos, din cauza unui vitezoman: de
că, de fapt, ce-i cu toată “mascarada” asta?
O grămadă de piulițe care-și varsă spiralele pe hârtie și o grămadă de șurubele (la rândul lor piulițe) comentând niște spirale închise sau deschise
aceste randuri au fost scrise de o persoana la care tin foarte mult si care-mi confirma regula cu: o iubire imposibila....
\"Replica pentru el....
Candva erai un val de mare ce ma inabusai...
nu stiu de ce ne placea cafeneaua respectiva. poate fiindca era aproape si poate fiindca iti aducea aminte de ceva si, frecventand-o des, ai fi avut sanse sa-ti aduci aminte.
de indata ce l-am
n-am idee dacă am avut intenția să revin sau, pur și simplu, dintr-o plictiseală înghesuită și o vagă durere de spate (nepunând-o la socoteală pe cea de la degetul mare al mâinii drepte), m-am întors
...am stat apoi cu spatele spre tine și mi-am întins mâna dreaptă în față, palma paralelă cu corpu-mi și degetele răsfirate. Am privit apoi cu ochiul stâng închis, printre degete, lumea; și mi-am dat
Prin geam pătrunde lumina,
sunt spre lumina care pătrunde
distorsionat peisaj al geamurilor pătate
cine mă vede din afară?
ai cui ochi sunt dispuși să nu clipească?
Durerea o împărțim
Pentru el am fost,
apoi pentru el am devenit aceea pe care o dorea.
Pentru el am invatat sa tac, apoi
sa ma nasc din cuvant
din stele plangand;
pentru el am invatat sa caut taina
pentru el am
....ceva oboseală prin zonă... ceva, nu am zis foarte....un ventilator care îmi bate în urechea dreaptă, cu intermitențe ce-i drept... dar mă mai răcorește, mă mai trezește, înrăutățește oare? cam...
știm să fim copii.
învățăm să fim adulți.
ne iubim Patria.
ești atipic de ubicuă în viața mea?!
(pe scurt spus \"viața\"?!)
îmi reinventez dragostea?! agape, eros, sau de care-o fi?!
Le
A trebuit să mă transform să mă observi
Puțin, să îmi atingi lobul urechii și cerceii
Ce gravitează cu silă.
Am renunțat la viitor pentru haine de femeie
m-am umilit între săgeți și
M-am născut pe pernița de care mi-e dor acum când sunt mare,
Tu ai venit aici pe alese cearșafuri și mă uit la tine cât ești de mică!
Ne-am apropiat de noi într-o zi de vară doar soare stăpân pe