să te zbați apăsat
sunt sfoară vertebrată dintr-o rătăcire in timpul marei crize a coastelor iar sisif fredonând psalmi rostogolește voluntar pe spinarea mea o remușcare
apele se-nghesuie in spatele usilor
un cearcan in floare n-am frica pe talpi arunc sfori ghemuite spre tine apoi trag cu linistea unei cadane imbatranite frumos tu imi trimiti copaci sinucigasi si ceasuri care scuipa trufase timpul
de-a dansul vulgar
pleoapele cresc lungi maturandu-mi buzele pielea luneca usor pe sub solduri parul tremura ca strivit de-o fantoma unghii de apa cu algele frante imi plec o frunte ca sa-mi ridic
omida infinitului
daca fericirea ar fi un copac de sticla nu m-as multumi sa-i rontai florile vitraliate m-as prabusi in el ca-ntr-o zapada prin ranile mele ar curge o asteptare calaie si statuta de la atata
Oda lui Bob
aceasta este descrierea unei culori o descriere de amator pentru ca iubesc inca filmele in alb in negru in ferestre nevitraliate prima amintire a unei culori sunt eu pictata suprarealist pe un
Luca si caisul
mi-au crescut din palme pe furis ramuri de cais \'luca da-te jos din pom intr-o zi o sa cazi\' imi impovarau prea dureros bratele si le-am abandonat pamantului sa-nfloreasca
Sfarsit de lume
e sfarsit de lume undeva pe vreo coaja de mar pe vreun fir de iarba ia uite cum se grabesc oamenii cum isi culeg din suflet firmiturile hartiile sifonate regretele fumagande in forma de
Zapezi artificiale
intre noi doi se intind zapezi artificiale cu sanii abandonate si trenuri fantoma la ore tarzii uneori un copil mai deseneaza cu degetul pe geamurile aburite fulgi de zapada rochia mea cu
Carnivale
la carnavalul sufletelor de carton stelele se prabusesc mereu de cealalta parte a cerului oamenii se imbulzesc isi ridica fiii pe umeri sa vada cum jongleaza clovnii fericirea pe sarme
Inca o toamna fara artificii
va fi o toamna fara artificii cu flori uscandu-se intre palmele noastre cu nopti albe mazgalite vulgar sub pleoape de-a mia neliniste am vrea sa ne intalnim pe furis in case vechi cu miros de
Jocul de-a amortirea
amurgul ranilor noastre e tot mai departe privirile ne amortesc se varsa rece peste nimicuri nelumesti se leapada de noi si ne molipsim unul de la altul azi de tresariri labiale pe care uitam
Ancore
s-au ancorat de mine luminile din tura de noapte iubirile prea frumoase ale celor veniti de la mare nascute intr-o vama prea veche pe care n-o voi putea salva niciodata reclamele in culori inca
Aici nu se simte,ne-am inteles?
iubitule esti o mansarda cu vedere spre ploi amortite in cascade pe un umar de moarte dar poate nu mai stiu eu sa te bantui ca-n zilele bune iubitule te-am pictat in spatele unei urechi ca sa
Am plans tot albastrul
de cateva nopti visez in albastru sunt oarba de florile in care mi-am adormit linistea vantul se zbate in panza genelor planse azi insa ma vad fericita si mi-am plans tot albastrul in palma
Vorbeste-mi ca ploaia si lasa-ma sa te ascult
-Stii ce am uitat? -Ce? -Cum faceam noi Cand numaram aripi de inger -E simplu: una,doua -Esti sigur? Nu era una,doua? Vorbeste-mi ca ploaia si lasa-ma sa te ascult asta mi-ai spus
