La un pas de neorbire

se scutura ceata unui sfarsit de nu stiu ce in cuiburile ochilor mei curand imi voi orbi stangul cu riduri prabusite lacrima cu irisul crosetat din fluturi obositi in care fiecare clipa si-a stins o tigara dreptul il voi naste in mine imbratisat de coaste si va clipi des ca sa nu mai uit de mine doamne ce dezordine-i pe-aici si cum imi stranuta anemonele crescute pe la ferestre maine am sa sterg praful