Laura Aprodu

Multumesc, Diana, de cuvinte. Am preferat "ore" pentru ca imi suna mai... rotund. :)

Multumesc, stimate domn. Probabil ca o sa il dezvolt la un moment dat, cind oi mai apuca... Deocamdata, ma bucur de faptul ca ati gasit ceva frumos in el. :)

Mulțumesc, Sorina!

hehe, de ce m-as supara?

uite că m-ai prins cu singura dilemă de am avut-o. stăteam pe gînduri între două chestii: la loc și îndărăt. cred că schimb cu îndărăt... :) mulțumesc de clarificare!

prima strofă, prima strofă, prima, prima, aia mi-a plăcut rău. și celelalte, dar prima ptrofă... :) plăcut scris.

teodor, totul poate fi explorat. totul e sa nu te si omoare. nu am pornit de la ideea sa inovez. drept sa iti zic nici nu stiu ce s-ar mai putea inventa in arta si in general. dar daca tot m-a apucat, mi-am zis sa pun si pe hirtie.
multumesc de apreciere

dupa cum ii zice si din titlu, e un crochiu. adica nu un tablou ajuns la desavirsire. si da, are doza de umor necesara atunci cand te simti prea implicat. varianta cealalta era sa scriu cu oh, si ah, ceea ce, cred ca ti-ar fi placut muuuult mai putin. este?

multumesc de trecere. mi s-a parut riscant stilul asta, dar mi-ai zis ca nu strica o incercare.

da, frumos zis \"visez, deci iubesc\". si, as adauga eu, si viceversa: \"iubesc, deci visez\".

donme, ce sa zic, sint tot felul de risuri... Vorba lui Stanescu, nu Nichita, Mihai, oamenii sint de doua feluri: felul intii si felul doi.
Risul solar e asa..., ca sa dau tot un citat, in \"a\" si in \"o\"... Ala in vocale de genul \"i\" si \"i\" din a e mai lunar. sau poate ca nu?
la fel de amical,
multam de semn

multam de trecere si de gand.

sorin, mulțumesc de semne scrise. mai pun la tavă niște versuri și îți trimit și ție o felie. :)

halatul de fapt nici nu există, e doar o speranță. dar vine el Moșu și cine știe... Iar cu visele..., ce să spun, cînd le am, nici eu nu sînt sigură că sînt în totalitate ale mele. he hehe

Părerea mea sinceră este că cele trei versuri formează totuși un haiku. este adevărat că un haiku este poezie cu formă fixă, dar în limbi cu o structură diferită mult de a noastră. cu timpul, trecând granițele, acest tip de scriitură s-a preluat într-o manieră mai laxă din punct de vedere al formei.
cu alte cuvinte, a devenit mai degrabă concentrată pe o stare demitativă (redată printr-o lupă) sau o imagine (văzută în fațetele ei cele mai relevante).
Chiar dacă în sine ritmul sau numărul de silabe nu se regăsesc, versurile de față mi se pare că păstreză esența a ceea ce s-a vrut haiku-ul la origine, o formă minimalistă, extrem de concentrată.
există deja cîteva curente destul de virulente care susțin, pe bună dreptate, că limbi precum engleza, bunăoară (cu alte cuvinte, limbile care nu folosesc caractere compacte iconice pentru a reda un sens, ci litere care formează un cuvânt) nu se pot conforma acelor reguli de formă.
e drept, depinde pe ce mizăm, pe formă sau pe conținut...

eu încep să nu mai înțeleg pe care se oferă steluțele vazînd atîtea aruncate pentru textul de față. nu zic, poezia e okay, dar nu excepțională. are cîteva momente în care simți nevoia să te miri in stilul \"ce o fi vrut poetul să spuie\" (vezi: dar sper și rămîn amantul fidel al
tuturor femeilor moarte din viața mea.) nu intru acu în prea multe detalii. începutul mi se pare aproape de lamentabil, pe la mijloc începe să se înfoiaie spre poezie și, pe alocuri, și devine poezie (doar atunci să îți mai sclipeasca ochii / ei nu mint /si abia atunci nu mă mint nici eu). În rest, e o foaie de jurnal scrisă pe genunchi și cam softistă. Bașca diacriticile lipsă. În fine, poate nu pricep eu... încerc să mai citesc o dată... cine știe... cine știe...
Ca să închei într-o notă comică, Rossini era cunoscut in timpul său ca glumeț. Într-o discutie cu Wagner, care abia terminase de scris celebra operă Lohengrin, întrebat ce părere are despre aceasta, Rossini răspunde: “Opera nu poate fi judecată la o primă audiție, iar eu nu intenționez în nici un caz s-o mai ascult o dată.”

eu încep să nu mai înțeleg pe care se oferă steluțele vazînd atîtea aruncate pentru textul de față. nu zic, poezia e okay, dar nu excepțională. are cîteva momente în care simți nevoia să te miri in stilul \"ce o fi vrut poetul să spuie\" (vezi: dar sper și rămîn amantul fidel al
tuturor femeilor moarte din viața mea.) nu intru acu în prea multe detalii. începutul mi se pare aproape de lamentabil, pe la mijloc începe să se înfoiaie spre poezie și, pe alocuri, și devine poezie (doar atunci să îți mai sclipeasca ochii / ei nu mint /si abia atunci nu mă mint nici eu). În rest, e o foaie de jurnal scrisă pe genunchi și cam softistă. Bașca diacriticile lipsă. În fine, poate nu pricep eu... încerc să mai citesc o dată... cine știe... cine știe...
Ca să închei într-o notă comică, Rossini era cunoscut in timpul său ca glumeț. Într-o discutie cu Wagner, care abia terminase de scris celebra operă Lohengrin, întrebat ce părere are despre aceasta, Rossini răspunde: “Opera nu poate fi judecată la o primă audiție, iar eu nu intenționez în nici un caz s-o mai ascult o dată.”

si mie mi s-a părut nițel cam șchioapă de ritm. am revăzut, refăcut pe ici pe colo... mi-am ieșit din mînă, ce s-o mai dăm pe după piersic. mulțam de citire.

multumesc de pareri. si te mai astept pe la mine. poate mai gasim oaresce bucurii gurmande.

da, VREAU! multumesc fain de tot. nu imi lua in nume de rau raspunsul dupa o mie de ani... imi doresc foarte mult sa vad cum suna poezia asta in portugheza!!!