Poezie
Tacere
1 min lectură·
Mediu
Nu voi mai putea să-i dau tăcerii
măreția cuvenită.
M-am depărtat prea mult de liniște
și întuneric.
Mi-am rupt aripile inopinant și fără scuză...
Trecând cu pași mărunți
dincolo de vise.
Am văzut cum soarele pălește
Și lungi perdele de cenușă învăluie
în zgomot dens lumina slabă ce străpunge ofensată
asemeni unui arc
Pudoarea iluzilor deșarte.
Când dincolo de vise am zărit negre fumuri,
m-am încumetat să strig...
Un vag ecou îmi răspunde liniștit
Încă trăiesc...însa tăcerea...a murit!
002797
0