Poezie
Monolog
Bogdan_di_livio
1 min lectură·
Mediu
Destinul devine scena
unde se joacă piesa în care,
scenariul steril al existenței,
capătă forma unor dulci neliniști,
număr secundele reci, dorindu-mi
să-nghețe clipa,
când universul se voalează,
într-o simplă îmbrățișare.
mă dor cuvintele
metamorfozate în gânduri rebele
simțurile se îmbată de fragranta,
unei dependențe fără vindecare.
sunt atașat chirurgical de tine
irecuperabil parca,
fără ablatiune...
căci \"urăsc\"
că am ajuns să te iubesc.
Și mai ales urăsc
că nu pot urî că te iubesc!
013624
0
Consider ca ai ales un titlu mult prea evident pentru continutul poeziei, mai ales ca aceasta creatie are o incarcatura sentimentala foarte puternica.
\"Și mai ales urăsc
că nu pot urî că te iubesc!\"
Cu drag si cu respect!