mototol

E al doilea mototol de celuloză pe care-l trîntești în brațele aerului din jurul tău. Stă ca un djin mereu atent la modificările climatice ale sufletului tău... e acolo și privește; primește eșecuri literare, teoreme, date istorice, geografice... și totuși își dorește să nu-l atingă lacrima din colț de pleoapă-umană. E fericit dacă tu nu plîngi. Strîmbi din nas! Încă un ghem de:” Nu am inspirație!”. Nu vei scrie despre Dragobete, nici despre inimile de plastic lipite pe lentilele de contact ale cărămizilor-clădiri; vei ocoli o eventuală discuție despre sacoșa peticită a bătrînei de la piață; nu vei rătăci prin regulile existențiale pe care le încălcăm fără drept de apel... Apeși penița pe albul-solid și sapi după Tine. Dacă te vei găsi, vei reuși să nu mai spargi spațiul cu litere goale... hm... încă un ghem! Îți lași fruntea pe birou... Ce absurdă e lumea din cînd în cînd! Călimara cu cerneală a alunecat printre amintiri, lichidul de noapte oglindește țipetele și injuriile celor doi oameni din autobuz. Era soare, era un ochi de primăvară iar ei își derulau o scurtă reprezentație teatrală. Aveau măști de intelectuali și vasali, cuvinte de poeți analfabeți, costume de salarii-minim pe economie. Biletul pentru reprezentație: 1 leu și 5 bani sau în termeni mai vechi: 15000 lei. Atmosfera era de 10 grade C, momentul era matinal, sala era pe patru roți cu scaune rupte, slinoase și muzică de ultimă oră... hituri punctate cu 1, 2, 3 la selecția a doua de la Eurovision 2008. Ridici din umeri, fără cuvinte cobori din cutia de tablă ce se plimbă prin oraș.. Ridici ochii... Era frumos... acum e negru... strîngi haina și traversezi brațul destinat „cutiilor de ton” fie noi, fie mai vechi. Noaptea lichidă se retrage în matca sa de sticlă, pe masa care-ți sprijină fruntea. Din cuvinte răsună „ Shine”, balsamul miezului crepuscular al unei sîmbete ce a fost și nu va mai fi. Privești albul-dur pe care realitatea l-a acoperit cu o piesă în două acte prost interpretate de cei doi actori. Zîmbești, privești djinul de lîngă tine ce s-ar topi ca și gheața dacă l-ai atinge cu lacrima din colț de pleoapă...hm...”Lasă! Mîine îți voi da un ghem de cuvinte sărace... azi... să lăsăm povestea netedă, fără riduri! Nu e al patrulea mototol aruncat în brațele aerului din jurul tău.