Iubitul meu nu mai cioplește-n lemn
Mese și scaune
A trecut și de faza în care tăia metale cu flexu’
Acum folosește unelte cu laser
Dar vă zic,
E mai bine să cazi de pe-un scaun decât de pe-o
Nu-mi pasă dacă stau cu capul în jos!
Universul meu are întotdeauna pământul sub picioare,
Transformă norii-n turnuri de iepuri cu lungi hegemonii,
În oglinda Alicei
Neîmpușcați stau iepurii
Se lăsase noaptea și tramvaiul 5 scrâșnea tâmp spre luna de metal ridicată pe bolta Bucureștiului. Părea că o coliziune iminentă va sparge cu o hărmălaie de talgere (sau un susur de fus, presupunând
Ne Voia de risc.
Ne Voia puncte pe cercuri cotangente,
Ne Voia gente, în sens contemplativ italian,
Ne Voia scriși cu litere moi, italics,
Ne Voia X
Și O.
La nerevedere
prieten
Janette visează
Vorbim despre anii șaizeci. Despre tarabele bucureștene excedate de pește, ligheane cu măsline, brânză de oi. Pantofii ieftini. Rochiile de stambă. Locuințele încropite.
Să nu ajungă-n locul în care stau cănile!
Îmi avertizez un cuplu drag de prieteni
Când îmi abandonez ciornele
Pe tastatura computerului lor.
...că dragostea lor era de-acum ca un revelion
Scutură-mă Andrei de praf,
Io mi-s soție de nichiție,
Sus pe tarabă la naf-naf
Vând carnea mumii pe prostie.
Din interviuri cu vampiri
Ne propăvăduiesc în lege
Noi legiuni de țepi și firi
De
Zdrelește-te pe tine însuți
Ne naștem în gări de aurolac,
Ne trezim cu capul pe perne străine,
Cumpărăm, cumpărăm lapte brenac,
Pasageri, jucării, buletine.
N-mbrăcăm vulnerabili în piele
Scrisoare către poieți
Nu plângeți,
Lacrima e de carne -
Mergeți sus pe muntele inimii
Acolo surâsul e etern!
Nu plângeți
Isteric, sublim...
Þineți deschisă poarta inimii,
Un om care
*
Hei, te rog să-mi dai un câine,
Vreau să aud cum urlă noaptea
La lună
Cum urlă în cor cu câinii vecinilor
Atunci când stăpânii sunt plecați în concedii,
Hai, dă-mi un câine
KZ