Poezie

Când doare tăcerea

1 min lectură·23 februarie 2012

Mediu

Când picuri de apă de streșini s-agață

Și noaptea coboară în cârcă cu dorul,

Închide fereastra și trage zăvorul

Și alungă-ți speranța în liniștea moartă.

Când stele născute odată cu luna,

Veghează smerite pe-a cerului pat,

Și-auzi doar pendulul cum bate cu tact,

Usucă-ți obrajii și stinge lumina.

Când arde durerea în sufletu-ți cast

Și timpul devine o singură clipă,

Privește cum plouă, tăcută și tristă,

Prefă-te că dormi, să crezi c-ai visat.

Când trupu-ți rămâne în chin încleștat

Și doare tăcerea pe urmele-ți goale,

Ascultă-n oglinda trăirilor tale,

Și-nvață să uiți, cum el a uitat.

001.703

Karla Ciucă. “Când doare tăcerea.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/karla-ciuca/poezie/14001664/cand-doare-tacerea

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.