Kaiser Soeze

Ioan[(Albu), că Ioan Peia knows me] ai descoperit mare parte din sensurile constructiei Grigore. Nu pot sa te asigur ca voi continua in aceasta directie pentru ca scriu, in genere, inspirational desi traiesc (paradoxal) cu impresia ca l-am premeditat pe Grigore [ Totul a inceput intr-o zi pe cand ma intorceam de la munca si era sa ma calce o masina. Atunci m-a izbit (altceva, nu o masina) si am vazut semaforul. N-a mai contat ce culoare are pentru ca am gasit un spatiu ciudat, la care nu am fost atent pana atunci.]. Acest feedback pozitiv nu garanteaza o evolutie ulterioara a povestii lui Grigore (precum observ ca e asteptata), poveste care prin mijloacele folosite de umilul autor (adik eu) si-a castigat o anumita independenta fata de acesta (adik eu) .De fapt am simtit ca seria e incheiata cu doua texte inainte (adik fara „Grigore in concert...” –care e o completare la „Grigore nu striveste..”- si fara „Costel si Grigore...”) . Probabil o sa asez textele intr-o ordine fireasca, o sa le aranjez nitel, o sa le dau o forma cursiva si o sa le postez pe pag de autor. Unele episoade probabil nici nu o sa intre in the final cut.
Daca am reusit sa scot un eseu de la un mergator galatean (ce ma faci vecine Ioan? Vai , ce frumusati aveti pe acolo..) nu pot decat sa ma mir si sa-mi continui mai departe viata.

Ioana, socant, chiar este un pariu, dar care nu are de-a face nimic cu pohezia. Dispersate fiind textele (si simt eu nefinisate) poate dau impresia ca mai pot fi spuse multe, nereusind sa redea exact imaginea de ansamblu – daca iti vine sa crezi, „Frumusetea cainelui...” e capatul de drum si doar inspiratia poate sa ma contrazica- .. Grigore is a long shot but i’am willing to try.

Mihai, feedback-ul este important dar nu vital. Autorul nu e nici una nici alta.

Yu-li-an =si istoria ulterioara a momentului ac-tu-al=, lumea lui Grigore e deja limitata spatial si temporal. Daca citesti primele cuvinte ale acestui eseu vei vedea ca este limitata si la nivel de mijloace artistice. Si daca citesti si finalul (tot al eseului) Ioan iti ofera cheile la masina lui Grigore. Eu nu am complexul foii albe pt ca nu ma trezesc in fata oglinzii goale cu un ruj in mana sa incep sa strang de gat o muza, poate poate nu o sa ma mai zaresc de atata rosu, si poate poate tocmai de aceea le-o placut Grigore unor degustatori cu papile ascutite –carora le multamesc again-, mergatori pe strada ca noi altii.

minunat
mi-nu-nat
bunica a murit
grigore a mostenit copilul.
are ochii lui, cred invidioasele rude
are ochii lui.
grigore stramba din nas
stramba din gat
stramba din cap.

grigore desurubeaza capacul la craniul sau ruginit
se uita in balta neagra de ganduri
copilul se uita-napoi.

Ioane, m-am spăriat rău când mi-am vazut titlu în nume. Eu intrasem pe pagina ta casual să vad ce trebi ai mai scris, sa ma mir nitel (dar sa-mi treaca) si sa nu iti las nici un comentariu.

Da Ioane, nu-i asa? Grigore chiar are sens.

mersi

Poezie inspirata, echilibrata… foarte buna. mi se pare supercool cu exceptia
“pășește ca o brumă undeva între un zîmbet colgate
și un moment kodak prelungit. “
si reluarea
“ne amestecăm peste
bucurești sîntem o brumă amîndoi gunoaiele dansează
pe străzi niște balerine pe cheiul dîmboviței.”
Nu rup din context citatele intr-un mod vulgar, insa mie mi se pare ca sunt partile mai slabute pentru se simte, prea evident, ceea ce n-ar trebui sa se simta.

in primul rand observ transpiratie multa aici, mai multa decat inspiratie, si mi se pare normal, poemul aims very High. Privind cauzalitatea iti vine sa razi> oare dARWIN ar mai fi gandit daca n-ar fi existat Religiile? ( :)) )propun
reintorcerea la stadiul de molusca, (cum bine a zis un poet agonialocalnic) pentru ca acest poem nu propune solutii
cetitorului, care ar fi tentat din motive mioritice, paradoxal la intentia si existenta lui, sa se simta un Iov \"caugth in time\". Acum telegrafic mici decriptari: -se alege culoarul, startul si starterul, nu existenta crosului-, -strofele 2 si 3 pur lirice =no comment=, (a treia exceptionala )-, -episodul 2, tensiune provocata de firescul crosului, de dreptatea ce nu o sa existe niciodata atat timp cat nu ai drepturi de autor asupra lui si asupra metodologiei de urmat: \"imi scutur muschii, respir regulat\". de aici si prevestirea esecului
prin alunecare inapoi(strofa 2 , episodul 2 , ultimele 5 versuri pur lirice) =de remarcat antiteza intre alegere si
incapacitarea de a urma calea = -, - punctul critic(zic io) al poemului (episodul2, strofa 3) prin folosirea sentimentelor in gasirea unei explicatii. observ si mi se pare tare ciudat acest paradox: sentimente&ratiune vs. yeti_kool. o solutie neagreata \"el ne iubeste pe toti\"(neagreata pt ca in loc de \"ne\" si \"toti\" trebuia sa fie \"ma\" si \"mine\")-, - episodul 3 descopera neputinta si ciclicitatea incercari. repet, nu ofera solutii fapt explicabil insa prin ceea ce am remarcat in finalul \"disperarii\".
daca am reusit sa iti transmit o impresie interesanta atunci ma bucur, daca am vorbit pe langa subiect, atunci am vorbit pe langa subiect.

Ioana, m-am decis sa comentez acest poem desi nu sunt sigur ca existenta ta e reala, ca tu nu esti virtuala, si eu asemenea. Eu sunt mai intarziat si imi pare tare rau ca nu pot sa contribui la audienta ta, la numar de acessari si alte lucruri incredibil de umane si interesante si tare as vrea sa intru in gasca cu tine desi in realitatea reala si umanitatea umana, evident nu merit.
Poema aceasta imi aduce amine de mama si cum era intr-o vreme…ajungeam acasa din cai in pasti si primele lucruri care mi le povestea erau> cine a mai murit, cine s/a mai imbolnavit. Nu intelegem ca acest tip de banalitate, acest tip de incadrare in rutina. Atunci mi-am dat seama de ce stirile de la toate orele sunt cum sunt, pentru ca oamenii trebuie sa existe intr-un fel sau altul. (Daca ce ti-am scris ti se pare uman este pt ca in demonstratia mea plec de la premise ca sunt uman) Dar pe mine ma irita faptul ca trebuie sa-ti zic ca e scris pe sufletul meu.De asemenea acesta imi pare un poem feminin (desi dezaprob poemele cu sex) prin maniera de a conduce discursul, pentru usurinta de a rupe firul acestuia, prin faptul ca or te prinde or te pierde( si eu m-am pierdut la 95% din tot ce ai citit marca Ioana Barac Grigore –si nu te supara pe mine foarte, ca eu sunt foarte nevinovat si foarte incult relative la parerea super buna pe care o au poetii despre ei si proasta despre altii, oricum si anyway mai putin despre poezie… asa ca iarta-ma…. Uite si Grigore iti spune : “- Ma ierti?”… au shit , de-abia acum am constientizat ca te cheama undeva pe acolo si Grigore… I’m really really sorry …).
Demult mai voiam sa comentez si “minunata digestie a balenei ucigase”, dar din pacate doar mi-a placut prea foarte –adica foarte foarte- si a inceput lumea s-o dea in diverse pe acolo si mi-am zis ca eu nu sunt ca_lumea (si inca o data iarta-ma daca par uman, nu te lasa amagita de detalii, nici eu nu ma las, te asigur)

Recomand acest text, lui Grigore ingineru prin acordare steluzdei roșdii si argumentez aceasta prin faptul ca:
nimic nu e personal,
eu nu sunt personal
tu nu esti personal,
grigore nu e personal
rapidul nu e personal
si nici macar Steaua.

Forza Grigore!
Forza grigore!
Hey!Hey!

Scuze ca iti deranjez textul, dar nu pot sa ma abtin, sa trec si sa nu spun ca plimbarea pe pagina persoanal a fost revigoranta. “The precios” e un text, pe care daca nu l-as fi scris eu in viitor, as fi fost alcineva. Asa ca un alter-Grigore , iti ramane la modul cel mai sincer, dator. Uite si Grigore iti zice… : “Iti raman dator!”
Iar Grigore si copilul peste tot pe unde am trecut, copilul si Grigore, …..si nu conteaza ca pe grigore l-a chemat tot Grigore… tot as fi zis ca e cool .

Asa ca omule,
Iti zic cu inima deschisa
Sincer
Pe tine nu te-as impusca

Ia te uita.... iarasi Grigore, ceva mai concentrat si mai poetic. Ma bucur sa il revad... ptiu, asta da coicidenta.

Ceea ce face textul de mai sus poezie este faptul că nu se reduce doar la poeți acest discurs. Se referă și la fețele zâmbitoare din autobuzul de la 7 dimineața care se duc la lucru cu idei ce le-au analizat toată noaptea, se referă la inginerii care au făcut poate stau înconjurați de planurile unui pod pe care în realitate nu vor face decât să îl traverseze, se referă la un economist care e șef și se mândrește în sinea lui că poate face diferența între lucrurile urgente și cele importante. E de înțeles că dacă le spui că se masturbează în acele momente n-o să te aprecieze prea tare.Anzwayz, am cam deviat de la topic. Poemul poate fi supus la multe interpretări dar în principiu piesele de rezistență sunt titlul și repetiția „si de sus in jos de jos in sus …”. Restul e construit în jurul acestora selfcontained. Cred că mai potrivit ar fi fost ca subtitlul să fie încorporat în titlu – se pierde acolo ceva important zic eu .

„am să simt cum vina îmi va intra în carne” fortat
„am să simt vinovat” o alternativa
apoi, prezumtia de nevinovatie a prezervativului sinucigas „am ridicat un prezervativ aruncat de la balcon”. Cand personajul (sau eul poetic sau cum vrei sa-i zici), s-a gandit ca prezevativul s-a aruncat de la balcon? Dupa ce si-a adus aminte intamplarea sau in ce timp ce l-a gasit fara viata intins pe trotuar? Presupuneri, presupuneri. alternativa „am ridicat un prezervativ de pe strada”.
Si inca o treaba vizuala:
„când veneam la tine
…
…
…
dar am venit la tine //enter = tasta pe care o apasi cu aratatorul de la mana dreapta//
și m-am spălat pe măini”

in rest
i rest.

Cred ca mai degraba eseul ar trebui sa il scrie editorii. Timpul pierdut cu realizarea acestuia il va face sa se gandeasca foarte bine cat de mult merita textul recomandarea (si ar marginaliza automat comentariile nejustificate). Ideea ca acestia trebuie sa aprobe 1000 de texte si comentarii /zi e o scuza jalnica ; ce nu cred ei ca merita poate sa astepte, ce cred cred ei ca inseamna valoare trebuie justificat si promovat chiar daca recomandarea se face la o zi sau o saptamana dupa postare .

Tataia e un om de treaba. E mandru de nepotii lui.. mi-a zis-o cand inhama caii la caruta… odata, cand i-am dat telefonul mobil a intrat in casa ..nu era obisnuit sa vorbeasca afara (telefonul fix era destul de bine fixat in casa langa pat),,, nu intelege ce inseamna internetul.. il intereseaza mai mult sa vanda vreo 2 oi sa faca ceva bani pentru var-miu de la facultate… la alegeri l-a votat pe Nastase.. el nu intelege de nici o culoare ca facem parte dintr-un tot unitar, ca viata e frumoasa , iubirea si alte treburi superioare si il iubesc foarte mult. El e Romania.



(„dreptul la replica” are dreptul conform prevederilor artistico-literare sa fie pura fictiune).

Lory, who the fuck is Romanița Iovan? ( e clar … sunt cam incult). Si care-i faza cu mai marii culturii platiti din banii nostrii? .. parerea mea, treaba cu literatura pe internet a sadisfacut nevoia unui mare feed-back imposibil de realizat in scoala cand citatele erau mai importante decat existenta artei literara in sine. Literatura pe internet e un fenomen pentru ca ajuta cititorul (in cele mai multe cazuri si el autor) sa descopere ca in spatele unui text se afla un om, atacabil, vulnerabil, sensibil si mai presus de toate viu… si aici se rupe totul… poeziile/textele isi pierd din independenta devin aproape asociate cu biografia autorul care devine om si nu poet (de aici si aparitia unor curente, curenti sau tensiuni literare), devine imaginea reactiilor primite… am suferit si eu de boala asta odata, apoi m-am maturizat… shit happens… tot acest comentariu e o dovada a lui insusi.

superb poem. textele semnate de acelasi nume mi se pareau slabe, insa se pare ca autorul a revenit la acest stil de la inceputuri de drum. personificare florilor duce cu gandul la personificarea mioritei singura mica diferenta aproximativ esentiala fiiiind ca prima e o planta si a doua nu e la fel si nici nu putem vorbi de acelasi subiect, dar acesta nu are legetura cu subiectul in discutie asa ca va rog ignorati ultima fraza. Epitetele frumusete si gingasia scot in evidenta frumusetea si gingasia vietii absolut evidente dupa parerea mea. Apoi poemul continua cu sfarsirea unor lucruri cum ar fi cerurile, credinta si noi. Purificarea prin foc este pusa in evidenta de verbul a arde si focuri imense; repettitia „mari cât dragostea mea /cât iubirea mea de necuprinse” afirma cu putere pasiunea poetului. Revenirea la Dumnezeu e mereu binevenita. Si in final, dragostea castiga ca intotdeauna cum se intampla de obicei cu o floare si cu mirosul ei superb al iubitei.
Asa Hose, tot inainte. Fi tu insuti, nu fi altcineva.

si eu am avut antipoezii.. candva odata demult... asa ca apreciez avantul... cred ca o sa ajungi un poet arhicunoscut.. ca mine -mentiune...\"ironie\" (rasete pe fundal.. si eu printre ei)-. there is good shit in this text (utimul vers sa-i zicem pe nume....sau pe pozitie)... doar ca pleci de la premise gresite si anulezi totul.. incearca sa te dai afara si din propriul exterior cand scrii.. e doar o parere

Poeti si poezie intr-o pseudo-poezie –mai mult prozaica- de dragoste, probabil. Aceasta imi lasa senzatia de „hai sa scriu o poezie ca n-am mai scris de mult”, sau „hai sa scriu o poezie pentru ca am unde sa o afisez” ... (avertisment: nu cunosc autoarea, nici autoarea nu ma cunoaste pe mine... e vorba de parerea mea despre text, mai sus, „senzatia mea”... atacuri la persoana nu isi au rostul). Prima parte a poemului prezinta o realitate exterioara superficiala, reprezentata de asemenea supeficial pentru simplul fapt ca nu reuseste sa evidentieze starea de coflict. Titlul, ar vrea sa sugereze, poate, tocmai stilul lapidar care ar justifica oarecum observatia mea... dar nu mi se pare suficient. Remarc penultima strofa prin simplitatea ei, prin banalul pozitiv. Finalul e sec, nu spune nimic –ce-l putin mie-.. mi se pare doar o continuarea inutila a penultimei strofe, o repetare necuvenita.
Cam atat.

Nu e nimic poetic in glorificarea poetului, poate patetic. Imi suna absurd oarecum expresia „Și ceea ce omu-ndeobște plătește/De-o sută de ori, el mai mult ispășește.”, de parca am putea masura, compara, cantari ce oameni simt, „platesc” etc. (de asemenea e de evitat rime cu verbe tip plătește/ ispășește ) . In schimb imi place metafora „în gânduri ascunde semințe de floare.”

In rest

De bine

o problematica la ordinea zilei. descrierea sumara a personajului si a faptelor, adeca asa cum trebe in asa context. o mica observatie> imi pare ca rima, aici, da un oarecare caracter solemn... mda, nu prea merge, dar pe ansamblu e o.k.

Am intervenit pe aceasta pagina tocmai pentru faptul ca poezia are ceva de spus. Banalul (simplitatea) il consider o forma de exprimare a poeticului chiar indicata (consider de principiu ideea ca poezia nu are nevoie de zonzoane) –si aici revin , gasesc foarte reusita penultima strofa, cea a realitatii simtite ( nu era nevoie, nici macar nu e indicat sa explici intentiile artistice )- Am dorit sa punctez ca integrarea „nebuniei” individuale, in cea a realitatii externe, „vazute” mi se pare fragila, lipsita de subtanta.. it’s hear, say: „oameni urâți libidinoși” „mahmureala spaimei de fluturi” „nebunia e fuga spre greața din fiecare zi”. Asemea expresii nu creeaza revelatia din versurile citate mai devreme de mine. Este un lucru a te identifica in o stare creata de propria nevoie de afectiune, a dorintelor mai mult sau mai putin lipsite de o etica (aici vad eu o cauza a.... sa-i zicem conflictului, mizei) si cel de a descrie si a imagina anumite tipologii de oameni decadenti, prin simplul fapt ca lor nu le acorzi decat tot constiinta unui sine absorbit de o reflectie a propriilor „nebunii” . Nu sugerez ca textul nu detine adevarul absolut :D , doar spun ca pana la un anumit punct nu este convingator –personal opinion, of course-.

un cuvânt: autocritică... nu-i așa că ai fi desființat textul dacă ar fi fost postat sub o altă semnătură?.. doar o remarcă.. fără supărare...