prolog
ar trebui să încep prin a vă spune că
acest poem e un cartuș de dinamită pe
care-l plimb pe buze ca un gangster un
trabuc gurkha – His Majesty’s Reserve.
e un poem cu litere de titan
nu poți striga să nu sperii mulțimea
și faci semne de undeva din afara
acțiunii. în disperarea de a percepe
cineva mesajul, mimezi o grimasă credibilă,
terifiată de fumul apocaliptic de
cu toată nebunia de a nu regreta nimic
voi zâmbi politicos oricăror factori incisivi ai stresului
și inima va ști singură când să-și otrăvească poftele
într-o zi voi scrie pe clădirile publice
vecinul meu de alături e mânios
în fiecare dimineață
bocăne în țeava de la calorifer ca și
când i s-ar derula în cap rumoarea de voci a străzii
ieri a făcut pârtie
și murmura când un alt
JD