Pentru fraieri

Cu aripile mele însângerate încerc să ajung pe bloc. Sunt însă tras în jos cu o forță uriașă. Bineînțeles însă, că am o parașută acasă. Deci având parașuta este clar că nu pot să mă zdrobesc. O țin la loc sigur acasă, că în caz de nevoie ( într-o cădere liberă, bineînțeles ) să știu, că dacă aș fi purtat-o chiar cu mine, ar mai fi fost o șansă să mă salvez. Ce prostii mai debitez, nu-i așa? Să trecem la lucruri serioase, ce naiba. Să facem cunoștință. Eu sunt acela care scoate din gură cuvintele cu carie ( și mai dă-o dracului de virgulă – cu carie – că n-am zis căcat ). Adică n-ați înțeles deloc cine sunt: Ce dacă vorbesc stâlcit de nu înțelege nimeni ce zic? Ei bine, să mai încercăm încă o dată. Nu am nimic de spus, nici nu îmi place să ascult sau să citesc, așa că dacă ai avut curiozitatea, ce trăncănesc cu atâta doză de tâmpenie, ai cam picat de fraier-ă.