Masca ?
Persona toarce mundanul, De ceară-i privirea si rece, Când gândul refractă lumina Căldura-i apasă pe frunte Și ochii privirea transformă În invers… Persona apune.
Sine qua non
Din zgomot — veghea, fără nume, fără lege, Reflex concav al stelei în zenit A celui nemișcat și învelit în zeghe, Deformează orizontul privirii arcuit. Abis tăcut, adună-n palme ploaia
Incerto
Moneda se rotește Împinsă de trecut În sfera ce închide Când viitorul mut Răstoarnă iar prezentul O pleoapă transparentă A unui ochi orbit.
Colaps
Cerul se rotește-n lac, Stele ascuțite își împung reflexia În lacul nemișcat ca ochiul atent. Zgârie lumina-n ape, Invers zodiac de fier, Lacul se rotește-n cer. Observat clipa nu-l trece.
Ivan
Marele inchizitor locuiește pe cruce, ochii lui scutură lumea, Până la ora 3 judecă pământul și după, judecă cerul. Omul vede ce e de văzut, înțelege ce e de înțeles, face ce e de
Cioran la Altamira
Pe cerul de piatră Fiara tace, Culori telurice au înlănțuit-o, Timpul murmură ceva... Cu vârful unui lemn ars, În oricare a șasea zi, Omul a agățat-o pe cerul de piatră. Acum Fiara îl privea Din
Quo vadis
Tu alegi umbra. Înaintea ta dinamica poveste nespusă ție, n-are început, Te-mbraci actor. În ochii tăi, pe scenă, ai locul nimerit, Tu faci ce faci, Întregul din spectacol îți e ție pregătit. Și Nu
Zidul
Trezește-te-nainte să adormi Și-nainte să te-nbete de culori Crescute ruginit pe zidul vechi ce ți se construiește Înaintea ta, 'nainte tu să știi. Pentru asemenea arhitectură, lucrează mulți, Și tu
Visul
Trezit sunt din visul cu coarne de cerb, Cu ochiul închis, cu gânduri ce fierb, Revin la lumină, culori și se duc, Mă trage-napoi și pare un truc, Reiau ce-am pierdut, se schimbă din nou, Apare și
Raspuns
Dinamic labirintul de culori înfășurat în ghem de ațe, tace Când e chemat la întrebare, deschide calea către altă cale Și conturează-n întuneric mai multe rădăcini cu o tulpină Din care crește
Temperator
Temperator (despre timp) Ab initio Dinainte de-nceput, când pentru nimic tot era, cuprins Când sus sau jos nu exista, fără un sens, nemăsurat, neînvins Când dintr-un infinit cât un nimic mai multe
Când Roma
Când Roma Când Roma-și tocea începutul, În urbea cu gură de lup Fecioara cu gândul departe, Cu albul veșmânt peste trup, Ea piața cu pasul străbate Pe piatra de calcar și lut Spre drepte și-nalte
