Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Celebrăm sfârșitul lumii

1 min lectură·
Mediu
Într-o putredă natură,
Într-o plasă a minciunii,
Într-un veac umbrit de ură,
Celebrăm sfârșitul lumii.
Gângăvind, cu ochii scoși,
Copii ai adopțiunii,
Muritori și păcătoși,
Celebrăm sfârșitul lumii.
Preamărindu-ne ca zei
În opiul amărăciunii,
Complotând fără temei,
Celebrăm sfârșitul lumii.
Printre ciume și războaie,
În era putreziciunii,
Sub o neagră, tristă ploaie,
Celebrăm sfârșitul lumii.
Blasfemind eterna casă
Cu limba deșertăciunii,
Pângărind sfințita rasă,
Celebrăm sfârșitul lumii.
Cu scheletele-mpietrite
Și cu moartea rațiunii,
Printre visuri ofilite,
Celebrăm sfârșitul lumii.
Julia Kretsch
31 decembrie 1996
Constanța
002.398
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
85
Citire
1 min
Versuri
27
Actualizat

Cum sa citezi

Julia Kretsch. “Celebrăm sfârșitul lumii.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/julia-kretsch/poezie/156913/celebram-sfarsitul-lumii