Azi-noapte m-a prins un dor nebun
de mers în Kamceatka
– și-am pornit.
Scârțâia zăpada,
Alma Ata făcea cu mâna
– mergeam.
Mă-nlăcrima vântul,
un urs (sovietic) mă-ndemna la o vodcă
–
M-am pus în fața lui și i-am zis:
- Du-te! Du-te mai încolo!
Și s-a dus.
- Dă-te mai în spate!
Și s-a dat.
- Dă-te într-o parte! În cealaltă! Înapoi!
Și altele,
câte-am mai scornit. Și
În oraș n-a mai sosit nimeni,
am rămas cu baba scării* și cu poliția.
Baba ține minte tot
(mulțumesc – nu mai știam când am băut
ultima oară bere cu Nicu),
poliția ba! Are nevoie de
