Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Ce știi?

2 min lectură·
Mediu
Ce știi?
Ce știi? întreba odată un preot. Sensul acestei întrebări este acela că nu știi nimic.
Totuși, ceva, ceva, afli pe lumea aceasta.
Tot ceea ce aflăm pe această lume, aflăm de la oameni.
Prin auz.
Prin citit.
Mărturisesc că, în afara gândurilor, inspirate și ele, sau revelate, în rău, sau în bine,
nimic nu mi-a fost împărtășit de îngeri, sau demoni.
Cvasimajoritatea cunoștințelor despre lume mi-au fost predate prin auz, și prin citit.
De oameni.
Vin la Hristos nu ca să ocup un loc în Rai.
Ca să mă mântuiesc.
Locul meu este în Iad.
Vin la Hristos pentru că el este alături de cel mic.
Alături de cel slab.
Alături de cel bolnav.
Alături de cel închis.
Alături de cel gol.
Alături de cel însetat.
Alături de cel străin.
Alături de cel neputincios.
Și față de ei, de toți, aș fi, poate, indiferent.
Și nu sunt indiferent pentru că ei, toți, sunt Hristos.
Om?
Dumnezeu?
Nu mă interesează.
O pledoarie divină pentru simplitate, sinceritate, adevăr, modestie.
O pledoarie divină pentru a fi, și a rămâne, în veșnicie,
indiferent unde vei ajunge,
om.
Să nu-l transformam pe Hristos în lozinci:
\"Doamne-Ajută!\"
\"Doamne, iartă-ne!\"
\"Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!\" (noi,păcătoșii)
\"Doamne, dă-ne, dă-ne, dă-ne, dă-ne!\"
...
etc...
Cât timp noi, oamenii, nu ajutăm oameni.
Cât timp noi, oamenii, nu iertăm oamenii.
Cât timp noi, oamenii, nu miluim oamenii.
Cu ceea ce avem mai bun în noi.
Cât timp noi, oamenii, nu dăm.
Căci să primim, este ușor.
De ar fi să mă rog, m-aș ruga așa: \"Ia-mi, Doamne! Ceea ce știi Tu că Te ajută pe Tine! Ceea ce știi Tu că ajută oamenii! Începând cu cei mai mici dintre oameni!\"
M-aș ruga rău? M-aș ruga bine?
Ce știu?
072.955
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
295
Citire
2 min
Versuri
46
Actualizat

Cum sa citezi

Jianu Liviu-Florian. “Ce știi?.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/jianu-liviu-florian/poezie/248715/ce-stii

Comentarii (7)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@adrian-dorieADAdrian Dorie
Observ ca doresti originalitate in modul in care te rogi... rugaciunile clasice nu prea mai sunt pe gustul tau.
Intr-o zi, nici predicile lui Hristos nu-ti vor mai fi pe plac si vei veni cu un text in care sa propui noi predici.
Mandria... ne indeamna sa reinterpretam dogme, desi \'dogma\' presupune conservatorism.
Rugaciunea Domneasca cum ti se pare? Cam lasa de dorit, nu-i asa?
0
@jianu-liviu-florianJLJianu Liviu-Florian
Au mers odată niste bătrâni la avva Antonie, si avva Iosif cu dânsii. Si vrând bătrânul [Antonie] să-i încerce, a pus înaintea lor un cuvânt (verset) din Scriptură, si, începând de la cei mai mici, îi întreba ce înseamnă acel cuvânt. Si fiecare răspundea după puterea sa. Însă bătrânul zicea fiecăruia: «N-ai aflat încă». Mai pe urmă de toti, a zis către avva Iosif: «Tu cum zici că este cuvântul acesta?» Răspuns-a: «Nu stiu». Atunci a zis avva Antonie: «Cu adevărat, avva Iosif a aflat calea, căci a zis: Nu stiu.»
0
@adrian-dorieADAdrian Dorie
Cred ca interpretezi gresit acest text din Pateric.
\'Nu stiu\' e replica plina de modestie si umilinta a lui avva Iosif, care nu da cu presupusul in ce priveste intelesul textului public. Asteapta, probabil, ca un avva mai intelept (Antonie) sa-i aduca lumina...
Tu ai dat cu presupusul in acest text.
\'Nu siu\' l-ai inlocuit cu un vanitos \'STIU ca nu stiu!\'
0
@jianu-liviu-florianJLJianu Liviu-Florian
Du-te-n rai, drăguță, că le știi pe toate,
și lasă-mă-n iad, drăguță,
că eu nu știu nimic.
0
@adrian-dorieADAdrian Dorie
Imi cer scuze pentru comentariile mele. Cred ca am fost fals. Sunt departe de a fi un credincios... iar postura de filozof religios pe care mi-am insusit-o e putreda.
0
@jianu-liviu-florianJLJianu Liviu-Florian
Primesc scuzele, si cer si eu iertare.
Am scris cateva randuri in care am spus, sincer, ce gandesc.
De buna seama, gresesc.
Dar aici gresesc, oare, in timpul vietii, cel mai tare?
Ce stiu?
Nu stiu aproape nimic.
Cu cat imbatranesc, stiu din ce in ce mai putin.
Axiome in a caror valoare si eternitate credeam, au murit, si mor, inaintea mea.
Dumnezeu, atent, consemneaza orice silaba.
Odata, i-am cerut sa ordone asupra mea, impreuna cu toti sfintii si demonii, \"foc!\".
Si a venit, grabita, la usa bucatariei in care ma aflam, o
silueta umana fara fata.
A trecut prin usa de la intrare.
Dumnezeu exista.
Si duhurile.
Deci, si ingerii, si demonii.
Suntem liberi sa vorbim sincer cu Dumnezeu.
Vorbind sincer, desi fumam, si cu lacrima, mi s-a trimis un raspuns, un duh, cu care eu nu stiam, nu stiu, si nu voi sti niciodata sa lupt.
Probabil, cea mai teribila lupta pe care o avem de dat in viata este cu noi insine.
0
@adrian-dorieADAdrian Dorie
Multi ani in urma, obisnuiam sa intretin dialoguri palpitante cu D-zeu (erau monologuri naive, fireste), in care imi ceream iertare, apoi Il acuzam, ii ceream explicatii, ca la final sa imi cer iar iertare pentru tonul discutiei :)) Culmea e ca acea perioada o consider singura perioada de credinta din viata mea... Acum tac, iar D-zeu tace si el.
0