Ce știi?

Observ ca doresti originalitate in modul in care te rogi... rugaciunile clasice nu prea mai sunt pe gustul tau.
Intr-o zi, nici predicile lui Hristos nu-ti vor mai fi pe plac si vei veni cu un text in care sa propui noi predici.
Mandria... ne indeamna sa reinterpretam dogme, desi \'dogma\' presupune conservatorism.
Rugaciunea Domneasca cum ti se pare? Cam lasa de dorit, nu-i asa?

Au mers odată niste bătrâni la avva Antonie, si avva Iosif cu dânsii. Si vrând bătrânul [Antonie] să-i încerce, a pus înaintea lor un cuvânt (verset) din Scriptură, si, începând de la cei mai mici, îi întreba ce înseamnă acel cuvânt. Si fiecare răspundea după puterea sa. Însă bătrânul zicea fiecăruia: «N-ai aflat încă». Mai pe urmă de toti, a zis către avva Iosif: «Tu cum zici că este cuvântul acesta?» Răspuns-a: «Nu stiu». Atunci a zis avva Antonie: «Cu adevărat, avva Iosif a aflat calea, căci a zis: Nu stiu.»

Cred ca interpretezi gresit acest text din Pateric.
\'Nu stiu\' e replica plina de modestie si umilinta a lui avva Iosif, care nu da cu presupusul in ce priveste intelesul textului public. Asteapta, probabil, ca un avva mai intelept (Antonie) sa-i aduca lumina...
Tu ai dat cu presupusul in acest text.
\'Nu siu\' l-ai inlocuit cu un vanitos \'STIU ca nu stiu!\'

Du-te-n rai, drăguță, că le știi pe toate,
și lasă-mă-n iad, drăguță,
că eu nu știu nimic.

Imi cer scuze pentru comentariile mele. Cred ca am fost fals. Sunt departe de a fi un credincios... iar postura de filozof religios pe care mi-am insusit-o e putreda.

Primesc scuzele, si cer si eu iertare.
Am scris cateva randuri in care am spus, sincer, ce gandesc.
De buna seama, gresesc.
Dar aici gresesc, oare, in timpul vietii, cel mai tare?
Ce stiu?
Nu stiu aproape nimic.
Cu cat imbatranesc, stiu din ce in ce mai putin.
Axiome in a caror valoare si eternitate credeam, au murit, si mor, inaintea mea.
Dumnezeu, atent, consemneaza orice silaba.
Odata, i-am cerut sa ordone asupra mea, impreuna cu toti sfintii si demonii, \"foc!\".
Si a venit, grabita, la usa bucatariei in care ma aflam, o
silueta umana fara fata.
A trecut prin usa de la intrare.
Dumnezeu exista.
Si duhurile.
Deci, si ingerii, si demonii.
Suntem liberi sa vorbim sincer cu Dumnezeu.
Vorbind sincer, desi fumam, si cu lacrima, mi s-a trimis un raspuns, un duh, cu care eu nu stiam, nu stiu, si nu voi sti niciodata sa lupt.
Probabil, cea mai teribila lupta pe care o avem de dat in viata este cu noi insine.

Multi ani in urma, obisnuiam sa intretin dialoguri palpitante cu D-zeu (erau monologuri naive, fireste), in care imi ceream iertare, apoi Il acuzam, ii ceream explicatii, ca la final sa imi cer iar iertare pentru tonul discutiei :)) Culmea e ca acea perioada o consider singura perioada de credinta din viata mea... Acum tac, iar D-zeu tace si el.