Poezie

Vânătoare de-aproape

1 min lectură·31 mai 2007

Mediu

Primește, Doamne, prea întreaga-mi scârbă,

În loc de rugăciune și de slavă,

Þi-o spune mincinoasa Ta epavă,

Care în lăcomie, se scufundă –

Și-și este sieși vânător, și pradă –

Și-n fiecare zi, aduce-acasă,

Și pune-n fața alor lui, pe masă,

Titanicul păcatelor, să-l roadă –

Biet șoarece care demult miroase

În strălucirea cursei, ștreangul clipei,

Demult aș pune stavilă risipei,

De n-aș avea otrava ei, în oase –

Toți spun: vânează! Inima din mine,

Și ea, repetă: luptă! Numai eu,

Ti-aș spune sincer: Doamne, nu e bine!

E-o nebunie să vânezi mereu!

Atunci, stomacul urlă. Pielea, rage.

Și haita mi se strânge împrejur.

Și eu, în ciuda voii mele, jur

Și-mi pun deșertăciunea să se roage

Să mai vânez, din oameni, un contur…

001.460

Jianu Liviu-Florian. “Vânătoare de-aproape.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/jianu-liviu-florian/poezie/248560/vanatoare-de-aproape

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.