Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Sfântul N.

1 min lectură·
Mediu
Sfântul N.
A fost odată-un sfânt care trăia
Pe-un colț de stâncă, între două mări –
În zare, o corabie când vedea
Îi da-nchinări și binecuvântări –
Arar, vreun om la dânsul când urca
Îl mângaia cu vorbe și răbdări,
Și-i dăruia din sărăcia sa
Și închinări, și binecuvântări –
Și-a fost odată, sfântul, mic copil,
Și într-o zi, pe tatăl lui, în sat,
Mort l-au adus, din câmp, de la arat –
Și a gândit copilul cel umil:
“Vai, crud pământ, pe tata l-ai ucis,
Pe tata ce muncea să-mi dea mâncare,
Pe tata nu pământul l-a învins
Ci pofta mea” – și a plecat, în zare –
Mânca atât cât mai putea să meargă,
Și-a ingrijit un pustnic mai bătrân,
Care-l bătea, și-i era crud stăpân,
Și el răbda, și a ajuns să-l șteargă
De toate murdăriile, pe spân –
Ajuns bătrân, mormântul și-a săpat
În piatră seacă, și a adormit
Și trupul i-a rămas neputrezit,
Și mirosea atâta de curat
Pe cât putea un suflet chinuit…
012.088
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
169
Citire
1 min
Versuri
27
Actualizat

Cum sa citezi

Jianu Liviu-Florian. “Sfântul N..” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/jianu-liviu-florian/poezie/206207/sfantul-n

Comentarii (1)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@ioana-floreaIFIoana Florea
lipsesc sporadic diacritice. mai multa atentie.
0