Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Pământ

1 min lectură·
Mediu
Pământ
Căci din pământ te naști, și în pământ
Te-ntorci, să calce buni și răi, pe tine -
Să le fii grâul care, din mormânt,
Le dă din tine, singurul tău bine –
De-abia pământ, ajungi un înger bun,
Care se dă pe sine, de pomană,
Și cei ce-l iau, un mulțumesc nu spun,
Îi mai crestează-n aripi câte-o rană –
De-abia pământ, ții timpul cumpănit,
Să nu se verse, peste vite, cerul,
Îți taie gâtul lama de cuțit,
Te-ngheață focul, și te arde gerul –
De-abia pământ, sătul de veșnicit,
Păcatul care-ai fost, va fi murit…
002.347
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
97
Citire
1 min
Versuri
15
Actualizat

Cum sa citezi

Jianu Liviu-Florian. “Pământ.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/jianu-liviu-florian/poezie/1784751/pamant

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.