Poezie
Aceasta-i, Doamne, rugăciunea mea
Întru pomenirea patriarhului Teoctist, si a părintelui Cleopa Ilie
1 min lectură·
Mediu
Aceasta-i, Doamne, rugăciunea mea
Pe câte un pomelnic voi tot pune
În fiecare zi, de voi putea,
Toți viii Lumii, și toți morții de pe Lume,
Aceasta-i, Doamne, rugăciunea mea –
“Mânca-v-ar Raiul!”, bucuros voi spune,
Precum Cleopa – pomenind, așa,
Toți viii Lumii, și toți morții de pe Lume,
Aceasta-i, Doamne, rugăciunea mea –
Și poate vei mai face o minune,
Și-n Rai, Hristoase, Doamne, vor intra
Toți viii Lumii, și-nviații de pe Lume,
Ascultă-mi, Doamne, rugăciunea mea –
Și îngerii din trâmbițe să sune,
Când Tu, Cel Milostiv, Îți vei ierta
Toți viii Lumii, și toți morții de pe Lume,
Aceasta-i, Doamne, rugăciunea mea –
Pe câte un pomelnic voi tot pune
În fiecare zi, de voi putea,
Toți viii Lumii, și toți morții de pe Lume,
Aceasta-i, Doamne, rugăciunea mea –
002.440
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Jianu Liviu-Florian
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 134
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 21
- Actualizat
Cum sa citezi
Jianu Liviu-Florian. “Aceasta-i, Doamne, rugăciunea mea.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/jianu-liviu-florian/poezie/1767260/aceasta-i-doamne-rugaciunea-meaComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
