Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Cel ce e în nevoie

2 min lectură·
Mediu
NOTÃ: Mesajul, mai bine zis, poezia care urmează, nu este gratuită. Cititorii care vor avea plăcerea să o citească sunt invitați de autor să facă o pomenire ( să dea un acatist de pomenire, și mulțumire ) părintelui Cleopa Ilie, într-o biserică română, ortodoxă, în zilele care urmează. Valoarea acatistului este de 1 leu ( 1 RON ). Mesajul se adresează unor creștini de onoare. Cei care au onoare, și nu vor dori să urmeze dorința mea ( a autorului ), sunt invitați să nu citească poezia din mesajul de mai jos. Cei care nu au onoare, și o vor citi, fără a da acatistul ( cu valoarea menționată ), să aiba în vedere că vor avea față de mine această datorie, pe lumea de apoi.
Cel ce e în nevoie
Cel ce e în nevoie, nu cere doar odată:
Cel care e, și n-are, îți cere viața toată –
Că n-are când se naște, ce fericiți, au pruncii,
Că n-au, când e la școală, părinții-i, loc al muncii,
Că n-are-n facultate, venit, pentru cămin,
Că n-are loc de muncă - se termină un chin
Și-ncepe mereu altul – se uită-n portmoneu,
și-n loc de bani, îl vede, desculț, pe Dumnezeu –
Cel care n-are, are, nu treizeci de arginți,
Ci doar, bătrâni, acasă, prea strâmtorați părinți,
Ce-ar vrea să-i dea din lume și luna de pe cer,
Dar n-au decât o pensie, din nu știu ce șantier,
Își peticesc aceeași masă pe zi, și straie
Să-nvețe carte pruncul, s-ajungă un om mare –
Și niciodată nu știu să strângă îndeajuns,
Întotdeauna banii le scapă ba pe-o boală,
Ba pe un braț de lemne, ba pe un bec aprins,
Și n-are bani copilul de carte, și de școală –
Mereu, așa se-mparte și bruma cea de carte,
Ajung copiii lumii tot mai citiți, mai culți,
Doar sufletul, nu-nvață că-i greu să îl asculți,
Și-atât de greu, la altul, să-i faci din tine, parte –
Cel ce e în nevoie, mereu e în nevoie –
Întinde mereu mâna, în fiecare zi,
Și mâna lui întinsă e ba pentru copii,
Pentru părinți, sau pentru o prea umană voie:
Aceea de a fi.
001.493
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
360
Citire
2 min
Versuri
29
Actualizat

Cum sa citezi

Jianu Liviu-Florian. “Cel ce e în nevoie.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/jianu-liviu-florian/poezie/1742488/cel-ce-e-in-nevoie

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.