Poezie
Regele
1 min lectură·
Mediu
REGELE
Prin venele subterane ale părinților
curge pământul spre mine,
ca apa unui râu care s-a întors spre izvor
să se vadă pe sine.
s-au aurit oasele lor
arde lumina în ele
prin măduva albă parcă cobor
în osemintele mele.
și-i o lumină care mă-nghite,
și e o liniște mare de tot,
și-mi iese sângele din orbite,
și vreau să strig, dar nu pot.
Târziu, o mână mă înfășoară
într-o pădure de crini,
și-mi spune: “regele azi o să moară,
poartă-i coroana de spini !”.
013.266
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Jianu Liviu-Florian
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 85
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 17
- Actualizat
Cum sa citezi
Jianu Liviu-Florian. “Regele.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/jianu-liviu-florian/poezie/111618/regeleComentarii (1)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

Multumesc -cu drag - Lory