Poezie
Mi-e groază, Doamne
2 min lectură·
Mediu
Mi-e groază, Doamne
Mi-e groază, Doamne; parcă am uitat
tot ce am învățat de preț, odată -
Iubirea pentru Dumnezeu, și pentru tată,
și tot ce este bine-adevărat -
M-au năpădit șomajul și comerțul,
M-au umilit dezmățul și miasma,
pe orice suflet, scrie parcă prețul,
calculatoare reci împart agheasma -
Mi-e groază, Doamne. Eu rămân în urmă
cu mâna mea de carne și de oase,
În timp ce lupii sunt păstori de turmă,
Și-o izgonesc din slujbe și din case -
Mi-e groază, Doamne. Toată lumea scrie
Pe arbori, pe sinapse, pe morminte,
Dar nu găsesc măcar o limbă vie,
Un suflet între moartele cuvinte -
Mi-e groază, Doamne. Și Te am pe Tine
Duhovnic căruia să-i spun mereu
Unde ți-e, Bunul meu, întregul Bine,
Că parcă-n lume răstignit e Dumnezeu -
Mi-e groază, Doamne. Tremură săracii,
Tremur și eu, bogat între săraci,
Și tremură copiii Tăi, ca macii,
Și Tu îngădui, și Tu rabzi, și taci -
Mi-e groază, Doamne. Poate prea târziu
Am înțeles că mântuirea-i drumul
Spre Tine, Doamne, restul este viu
Un chin etern, și risipit, ca fumul -
Din groaza mea, la pieptul Tău, eu vin;
Cu florile-mi de frică vii în minte,
Să-ți dăruiesc, ca jertfă, al meu chin,
Părinte singur, care mi-ai rămas părinte...
001.643
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Jianu Liviu-Florian
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 211
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 33
- Actualizat
Cum sa citezi
Jianu Liviu-Florian. “Mi-e groază, Doamne.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/jianu-liviu-florian/poezie/103380/mi-e-groaza-doamneComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
