O povestioara

O povestioara Îti mai aduci aminte oare vremurile în care eram doar doua fetite roscovane, cu codite împletite si îmbracaminte asemanatoare? Îti mai amintesti oare cât de mici si nestiutoare ne jucam „de-a mama si de-a tata”? Îti mai aduci aminte ca pe noi ne lega preasfânta „prietenie”? Îti mai aduci aminte lantul cu jumatate de inimioare ce simboliza prietenia noastra care credeam ca va dura o eternitate? Daca îti mai aduci aminti toate astea, atunci cum ai putut sa ma dezamagesti? Am crezut atâta timp, atât de mult m-am mintit încât am vrut sa cred ca nimic si nimeni nu poate sa ne desparta. Eu îmi amintesc si acum noptile care ni le petreceam împreuna, povestind pâna în zori si adormind la 4 dimineata. Îmi amintesc cum am crescut împreuna. Cât de bine îmi era sa te am aproape la greu. Parca nu existau lacrimi când te aveam în preajma. Parca nu exista rau când eram împreuna. Tot ce se afla sub eticheta noi, acum se desprinde in doua persoane total diferite, tu si eu. Ah, atât de dulce e sa traiesti în trecut, sa te droghezi la infinit cu amintire si sa te lasi dusa de val pe sirul gândurilor. Mi-aduc aminte prima mea zi de scoala. Erai si tu acolo, aveai un zâmbet imens si cald. - Crezi ca o sa ma descurc? am întrebat nestiutoare, rosie în obraji. - Desigur, te vei descurca în orice situatie. O îmbratisare calda si un pupic pe obraji. Apoi ne facem cu mâna si ne luam la revedere. Tu, dulce adio, de ce m-ai molipsit cu monotonie ta? Mi-e atât de dor de acele vremuri… Apoi mai târziu, acele fetite care stateau la cele doua balcoane ale blocului lipite au crescut si au devenit doua domnisoare la fel de încapatânate. Nici atunci nu banuiam ce avea sa se întâmple. Cu gentile pline de prosoape, ochelari de soare, sticle de apa si multe altele ne îndreptam vioaie catre strand. Începusem sa topai, era entuziasmata. Tu erai atât de absenta si privea cerul din când în când. - S-a întâmplat ceva? Ai obosit? Vrei sa luam taxiul? am întrebat-o pe nerasuflate. - Nu, nu si nu. Doar ca… nu stiu sa înot, îmi replica vizibil rusinata stând cu capul plecat. Tin minte încercarea mea stângace de a-i fi profesor. Nu am reusit decât sa râdem una de alta, sa ne distram, sa ne stropim, sa sarim si sa „înghitim jumatate de bazin”, „ înotând” ca doua broaste constipate. Si chiar si asa, aceste amintiri sunt suflate cu aur si argint, nu voi uita niciodata unele clipe pe care mi le amintesc de parca ar fi fost ieri. Dar nici momentul tragic nu l-am uitat. Nu, nicidecum. Nu sunt genul care uita atât de usor. Era iarna. Zapada era de doua straturi, iar eu mergem singura prin parcul înalbit. Picioarele îmi înghetase. Ce bine mi-ar fi prins o ciocolata calda. Da… cu siguranta o ciocolata calda ar fi fost ca si rupta din rai. Tot mergând am auzit voci. Erati „tu” si „el”. M-am ascuns dupa scoarta unui copac batrân. Nu auzeam ce vorbeati, dar tu i-ai spus ceva la ureche si el te-a sarutat pe frunte si ati plecat în directii diferite. Cum? Cum? Cum ati putut? De ce mi-ati facut asta? Am cazut în genunchi, iar lacrimi cristaline îmi curgeau pe obraji… erau pure, erau din suflet… ma durea. Persoanele la care tineam cel mai mult pe lume ma dezamagisera. Simteam un junghi în inima. Simteam cum sângerez de disperare. Nu stiam ce sa fac. Aveam ochii rosi si eram pe jumatate turtur. Buzele pârlite înghetasera o data cu corpul meu inert si nu erau capabile sa ceara ajutorul. Cu o ultimul strop de putere mi-am dus genunchii la piept. Negura… si iar negura. M-am trezit pe patul unui spital, respirând sacadat. El era pe scaun lânga mine si ma privea pierdut. Se mira sa ma vada treaza. - Esti bine? O groaza de sentimente mi-au zvâcnit în piept. Îl iubeam si îl uram. Ma tradase cu cea mai buna prietena a mea, nu cu o oarecare. Ce tot aiurez? Nu eram împreuna, nu avea vreo datorie fata de mine. În schimb ea, ma tradase. - Da, am murmurat stins si am privit tavanul. Trebuia sa-i vorbesc. Când el a adormit pe canapeaua de lânga patul meu, m-am dezvelit si m-am ridicat cu greu. Eram slabita. I-am mângâiat chipul obosit si am privit cum doarme ca un copilas. Mi s-au arcuit sprâncenele si am mers ca ghidata pe coridor. Ea era acolo, tradatoarea! Statea la fereastra si savura o cafea. -Dumnezeule, de ce te-ai ridicat din pat? A vrut sa se apropie, dar am împins-o si apoi am urlat la ea: -De ce dracu’ te prefaci ca nu s-a întâmplat nimic? Am fost acolo, am vazut tot! M-a privit nedumerita. Nu parea sa stie ce vreau sa zic. Atât de uimita de cât de ipocrita putea sa fie am plesnit-o peste obraz. -Stii prea bine cât îl iubesc! -Stai! Nu te pripii. Nu e cea ce pare. Eu… -Tu taci! Esti o tradatoare! Ne-am jurat prietenie vesnica, am fost la bine si la rau împreuna, am luat vina asupra mea când ai gresit tu si viceversa. Cu ce ti-am gresit? Niste doctori au venit în continuare. Continuam sa tip la ea în speranta ca ma aude. Puteam sa-i zaresc lacrimile false de la distanta. Mi-au dat un calmant si am ramas plângând în salonul meu. Atâtea amintiri placute, atâta dragoste pentru o prietena. Am tinut la ea ca si cum mi-ar fi fost o sora. Mereu mi-a fost model în viata, dar soarta m-a biciuit prea crud. I-am evitat pe amândoi. Mi-am schimbat si numarul ca sa nu ma mai caute. Când îi întâlneam întâmplator faceam drum întors sau pur si simplu îi ignoram. Nu mai aveam acea licarire de persoana fericita în privire, ochii-mi devenisera gri si inexpresivi, inima de piatra, incapabila sa mai iubeasca vreodata. La o luna de la întâmplarea cu pricina, am auzit de un accident rutier în care murisera 4 persoane, printre care el si familia lui. Am împietrit… sufletul meu s-a descompus în siroaie de lacrimi. Mergând pe pamântul rece si denivelat am ajuns în fata mormântului. Acolo era si ea… am privit-o cu ochii umezi. - Stiam ca te voi gasi aici… ai fost o fraiera. Am vrut sa-i raspund acid, dar a continuat înainte sa pot tipa la ea. - Ai interpretat totul gresit. M-am împrietenit doar cu el, era îndragostit de tine. Nu am vrut sa-ti spun, mi-a marturisit si m-a rugat sa pastrez secretul. Voia sa-ti declare totul exact în ziua în care te-ai încapatânat sa nu ne asculti. As fi incapabila sa te tradez într-un mod atât de josnic… nu am uitat nimic din ce am trait împreuna pâna acum. La gât i-am putut zari lantul pe care i-l daruisem eu când eram mai mici. Am îmbratisat-o plângând în hohote, iar a plâns alaturi de mine. - Sa nu ma dezamagesti niciodata…