LA INSECTAR
Imi patrunde
boldul intre aripi,
O, de mi-ar atinge
inima in patimi.
Dar n-atinge,
nu ucide.
Deodata
innot in vata.
Miroase greu,
a formol
Si parca mi-e dor
sa
Întristatului veșnic
Dacă tot ce te-nconjoară
Te îndemnă să fii trist
Eu îți spun așa-ntr-o doară
Ai un suflet de artist.
Neîndrăgostitului
Tu zici : \"cu dragostea nu am
Eu sunt un vameș
Tu o Marie
Eu sunt moneda
Tu o simbrie.
Tu ești o ploaie
Eu sunt un nor
Tu veșnicie
Eu trecător.
Eu sunt o noapte
Tu ești un vis
Eu sunt păcatul
Tu
E atât de scumpa vremea astăzi,
Și râsul chiar ni s-a scumpit:
E cinșpe mii de lei o comedie,
Și-un colț de rai din parc ne costă înzecit.
Plătim pentru orice
CÂNT ÎNTREG
Peste pietre apa trece
Printre ramuri zboară vântul
Orice om rămâne rece
Când inimii-i trece cântul.
Cântul meu nu-i cât vecia
Chiar de inima-ți aprinde
Însă
AM AȘEZAT UN VIS PE CER
Am așezat un vis pe cer
și ca să-mi răsară în fiecare dimineață,
l-am legat de soare,
să mă zorească să-l împlinesc.
Ochii plecați nu-l văd ,
norii grei îl
Gândul azi îmi e neprieten
Prieten mi-e doar vântul
Ce adie printre cruci
Gândul tremurându-l.
Chiar și zarea mi-e străină
N-o aprinde nici-un astru
Cerul meu pierdut in mare
S-a sfârșit