Imagini (2)

obosit de alb
mă odihnesc privind spre
două măceșe

* mă odihnesc privind cum
cerbii împing cerul
spre albastru

în zorii zilei
cântecul cocoșului -
tresară frunza

* cântecul cocoșului
sperie noaptea-
foșnetul stelelor

păianjen țesând –
după atâta ploaie
însfârșit soare!

* după atâta ploaie
tăcerea mea
ca o umbră caldă

aprinde focul!
tâmplele bunicului
uită, sunt ninse

* aprinde focul!
frunze amorțite
se zvârcolesc în noi

Imi amintiti de acele poeme in lant pe care le scriu japonezii. Pacat ca nu ne putem intalni direct. Ar iesi ceva. Am sa incerc sa scriu un eseu despre speciile japoneze si apoi, daca se poate, sa incercam sa initiem un poem in lant. E o noua provocare.
Ambilor, cu drag, Maria

Decembrie, multumesc pentru replici, mi-a palcut in mod deosebit :
\"mă odihnesc privind cum
cerbii împing cerul\"
Dupa cum \"promiteam\",iata ca au reinceput feed-back-urile :)
Maria T., ca sa scri poeme in lant, eu zic ca ai nevoie de o anumita stare de spirit, sa te rupi de cotidian, atat cat poti. Multumesc pentru provocari si le astept cu drag pe urmatoarele.

Cu respect,
Horia

Parcă sunt ninse
tâmplele bunicului …
Aprindeți focul!


Obositor alb –
odihna vine privind
două măceșe


Soare în sfârșit!
După atâta ploaie,
pasărea zboară.

În zorii zilei
cântecul cocoșului –
frunza tresare

Asa vad eu schimbarile. Fara regionalisme, fara metafore...
Mai scrie! Am sa mai citesc...
Maria