Poezie
Conștiința
1 min lectură·
Mediu
Conștiința
Aștept de-o vreme să-mi revin în pace;
Nu-ngenunchez de oboseală dar,
Muncesc cu râvnă chiar dacă nu-mi place,
Căci sufletului meu îi sunt samsar.
De m-ar ruga să mângâi o petală,
Sau să jelesc o biată neființă,
Înduplecat sau nu, de-a sa dorință,
M-aș apuca îndată de-nvoială.
Străin nu mă prezint, căci mă cunoaște;
Ne-am cunoscut de mult, într-o lumină,
El, nevăzut, dar plin de-adrenalină,
Eu, curajos, convins de a mă naște.
Și m-am născut, dar fără conștiință.
Căci după toate cele cunoscute,
De-ndată ce te-nfățișezi ființă,
Uiți de trecut sau de-ntâlniri avute.
Nu e ușor să vă vorbesc în șoaptă;
Sunt sigur că m-ascultă, deși pare,
Că limbile-i de foc s-au stins în mare,
În marea săbuinței, demodată.
Și-acum, acum când sunetul sirenelor pe moarte,
Nu mă mai poate-mpinge la păcate,
Mă uit destul de curios în spate
Și nu mai văd nimic; mă sting...se stinge...
00918
0