Poezie

De dor, melancolia...

2 min lectură·10 februarie 2015

Mediu

Nu râde cu răbdare, nu râde cu tristețe,

Iubirea e o taină ce are șapte fețe.

În timp, atunci când dorul își pierde din culoare,

Și când uitarea sapă în inimă...și sapă,

Buchetul de lumină se pierde-ușor în zare

Și răul, fără spaimă, din inimă se-adapă.

Cu ochii minții, totul, îl vezi ca o secundă

Trecută în tăcerea unui sărut poznaș,

Te pierzi în adevăruri ce în minciuni se-afundă,

Ca noaptea nesilită, într-un frumos oraș.

Iubirea e o taină, și-n taină se ascunde.

De-acolo te privește cum o privești pe ea,

Nu-s chestii de minute, nu-s treburi de secunde;

E doar o clipă simplă uitată undeva.

Mă rog cu vânt de seară și cu miros de tei

Să-ți mângâi iar obrajii cuprinși de fericire,

Și iar mă rog, cu tine să bântui pe alei

De nimenea știute, departe-n-nemurire.

Te rog să nu mă mângâi cu lacrime povețe.

Să nu-mi impui durerea înduioșării tale,

Căci nu mai am pe nimeni, în somn să mă răsfețe,

Nici plâns să mă mai plîngă, cu lacrime normale.

De-ai înțeles, și sigur m-ai înțeles în fine,

De dorul ce mă arde și arde tot în mine,

Nu râde cu răbdare, nu râde cu tristețe;

Iubirea e o taină ce are șapte fețe.

00878

Ivanof Lucian Edmond. “De dor, melancolia....” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ivanof-lucian-edmond/poezie/14065211/de-dor-melancolia

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.