Timpul ploilor cu semne de-ntrebare

Afară plouă inevitabil,

La fel ca-n inima mea

Iar timpul...

Se rupe în două:

O parte e-a mea,

O parte-i a Ta.

Se naște atunci întrebarea

Dacă ploii îi suntem egali:

(Timpul e doar urmarea trecerii-

Slalom-printre lacrimi și ani)

Ne mirăm și noi

De ce-a mai făcut fiecare

Și pentru a câta oară

Ne prefacem absenți sau distrați

În convenționale semne/De-ntrebare./Nici nu mai știm dacă și cum ne mai iubim.../Iubirea-i atât de mare...Încât incognoscibil,n-o mai incape/Nici un jalnic semn de întrebare.

Încet-încet ne regăsim /În timpul în care ne iubim./ Ceasul

rău s-a rupt,/ Ce-a fost greu a trecut./ Clepsidra s-a spart/ Nu, n-am innebunit/ Pentru că am uitat. Și ce vă spuneam? Veșnicul semn de întrebare/ Se transfomă într-o mută, tăcută, nemaivăzută...chemare!