Poezii

Miroase a luni peste câmpie e toiul nopții răspândind visări se încovoaie dealuri pe sub vie și-i plin de lună plină-n depărtări. Miroase a luni pline argintii pe drumul care duce pe coline capela

IVIulian Vasilica

0

0

E somn a toamnă și adormit prin frunze, aștept ca din mireasma putrezită să iasă-n aer brandușele lehuze. E roșu, galben și portocaliu de parcă-n iarbă iar s-au stâns apusuri, e cerul la apus

IVIulian Vasilica

0

1

Alternând extaze cu tăcute gânduri dialog în fraze cu-ntrerupte rânduri. Uși deschise-n noapte ferestre spre lumină ploi repezi de vară într-o zi senină. Cânt de păsări negre răstignind

IVIulian Vasilica

0

0

Cioc-cioc, la poarta sufletului tău Întorc din neant un gând efemer Și îți spun că din tot ce e rău Adun un trecut și un viitor de “eu sper”. Cioc-cioc, la începutul dimineții tale Îți bat cu

IVIulian Vasilica

0

0

Mi-e dor de moarte așa cum nu mi-a fost, Precum în lumea asta mare seacă Îi este dor de gânduri unui prost, Precum îi este dor țărmului de barcă. Mi-e dor de moarte și ei îi este dor de

IVIulian Vasilica

0

0

Ploile care atârnă de cer mi-au adus prin taceri iar uitarea pasul ce risipise umbre gri cărari în amurgul târziu împleti. Rămasem să suflu la geam o boare de nor trecător pe sticla

IVIulian Vasilica

0

0

Când am plecat nimic nu a ramas în urmă, pustii copaci și râul suspina, în buzunarul drept un pumn de țărână iar în cel stâng doar poza ta. Călcat-am pe poteci fără vre-un rost, demult cand

IVIulian Vasilica

0

2

…și-apoi te trezești. Auzi un alt sunet în vocea ta și acela poate nu-l mai recunoști. Doi miri rătăciți prin vântul ploii bat cu degetele - ramuri de toamnă în fereastra ta ruginită de

IVIulian Vasilica

0

1

...și-apoi te trezești. Auzi un alt sunet în vocea ta și acela poate nu-l mai recunoști. Doi miri rătăciți prin vântul ploii bat cu degetele - ramuri de toamnă în fereastra ta ruginită de

IVIulian Vasilica

0

0

Nicicând aici nu am fost la fel: ecou rătăcind pe o rază de soare purtând cu mine lumina-n spinare, sărut pe sărut, visare-n visare. Nicicând nu am fost același: sentiment prins de departe și

IVIulian Vasilica

0

2

Încă mai risipesc umbre ostenite pe cărarea sufletului tău și mai prind stele magice pe copacul sculptat în pietre la fiecare orizont. Nu de alta, dar de mă rătăcesc să mai găsesc

IVIulian Vasilica

0

1

Spre tine întinzându-mi mâna n-am știut să te ating; degetele-mi cad petale și-n inimă se lasă frig. Azi, portret, te am în față, gândul meu visând la tine; cum să fac iar să te caut

IVIulian Vasilica

0

0

Vânt fierbinte de-astă vară, începu să cearnă rece prin copacii cu castane și pe păsările bete. Frunze smulse de cu seară se adună iar în vânt, ruginite, să se cearnă în ecoul serii

IVIulian Vasilica

0

0

Din visare în visare gândul îmi găsi mirare, chipul tău de nepătruns îl găsii drept în inimă ascuns. Și-am știut, dorul tău de-nsingurare sufletul cum îl mai doare.

IVIulian Vasilica

0

1

Am să-ți dedic iubito un ultim pastel, când toamna va arde să mă ucizi cu el. Am să îți cânt pe rime simbolul morții trist, când frunze vor arde să știi că nu exist. Si am să pun în

IVIulian Vasilica

0

0

Cad lacrimi reci pe umbra aleilor triste, în arșița verii am plecat departe, spre stelele promise. Am rătăcit, dar în zadar, pe cerul nopții tale pustiit am regăsit doar un surâs amar.

IVIulian Vasilica

0

0

Sătul de umbra nopții, monotonă, m-am risipit prin ploaie mergând spre primul val. Cădeau de plumb iar norii. Sătul de liniște, pustiu, m-am rătăcit prin noapte la ceasul ei târziu

IVIulian Vasilica

0

0

Priveam în gând portretul tău incert, într-o seară, într-un vis, și în sufletul inert o iubire mi-am deschis. Ochii tăi ca să-i descriu mi-ar trebui amurg târziu, eram mut și era noapre

IVIulian Vasilica

0

0

Pe roua amară a ploii dintr-o seară am crezut cântul de dor neștiind că o să mor. Cum trecea ploaia, ritmic bătând, spre norii tăcuți din ecou pierdem un gând, cum de eram așa ca

IVIulian Vasilica

0

0

Dinspre trecut spre viitor clipe se nasc și clipe mor, păstrează visul ce-l aduc din viitor înspre trecut. Iar clipa care-acuma vine trăiește-o numai pentru tine iar cele care au trecut

IVIulian Vasilica

0

0

Culcat în veninul visării trecute gându-mi acoperă privirea, amintirile vin mereu mai tăcute în van să-mi alunge ca-n vis, în viață, mereu rătăcirea. Timpul prea lung și curat, neînvins,

IVIulian Vasilica

0

0

Umbră tăcută ruptă din lumină, dulce clătinare a zborului lin spre neant suferind de îmbrățisarea amară a unui timp care-a trecut nicicând peste marginea aripilor noastre, din nimic către

IVIulian Vasilica

0

0

Întristați-vă cu toții, voi ce trăiți pe-acest pământ, poezia care moare doare-n suflet, nu-n cuvânt.

IVIulian Vasilica

0

0

Pe roua amară a ploii dintr-o seară am crezut cântul de dor neștiind că o să mor. Cum trecea ploaia, ritmic bătând, spre norii tăcuți din ecou pierdem un gând, cum de eram așa ca

IVIulian Vasilica

0

0

Pe drum de foc gândul meu a rătăcit întrebări, răspunsuri, vise în van mi s-au risipit. Vai, atâta vreme pierdută-n rătăciri. Și iar trecând o vreme mi-am căutat uitarea, și liniște

IVIulian Vasilica

0

0

Iubirea ta, plângând mereu a răscolit iar trupul meu! O lacrimă, căzând, îți moare o simt din nou, o știu și eu. Vai, iar sufletul mă doare. Iar te-ai lăsat cu chip prea rece umbră

IVIulian Vasilica

0

0

Cum să fac să cânt din nou toamna asta-n frunze rupte când doar grauri somptuoși sunt aici să mă asculte? Cum să fac să risipesc toamna tot plângând la geam, când pe norii cei tăcuți,

IVIulian Vasilica

0

3

Din visare în visare gândul îmi găsi mirare, chipul tău de nepătruns îl găsii drept în inimă ascuns. Și-am știut, dorul tău de-nsingurare sufletul cum îl mai doare.

IVIulian Vasilica

0

0

Timpul. Mâine, azi, ieri, aceeași rătăcire prin alte primăveri. Secundele cad spre noi, secundele vin dinspre noi, timpul se scurge dinspre ieri către azi, dinspre mâine spre ieri.

IVIulian Vasilica

0

0

M-am rătăcit în clipa ta amară și-am plâns secunda dorului pierdut într-un sărut ce m-a durut, iubirea ta avea să moară. M-am rătăcit în spațiul tău rotund pe când muream încet și fără

IVIulian Vasilica

0

3

Vis de cristal. Lumea a început să râdă într-un zbor lin cu dinții reflectându-se în Soare. Curcubeul plânge. la fel de senin, un soare infinit ca o rugăciune peste un timp mort

IVIulian Vasilica

0

1