Iulian Proca

Pentru a doua oară în vara asta Simt că miroase a toamnă… Nu a fost vară în anul 2003 de la Hristos… Am intrat din iarnă în vară, în virtutea unor perturbații în natură Și meteorologii au

Când totul se zbate in ceruri restrânse, Iubirea-i o pasare ce nu poate zbura dincolo de cercul neincrederii - Gratii... până și ele te ademensc uneori la gândul ca exista un dincolo. O,

Moartea în stradă citește ziarul așezat pe fața cerșetorului mort... (M. Dinescu “Dans” din vol. “Moartea citește ziarul”) Moartea mai citește ziare Pe când Mircea Dinescu E la o Beție cu

Te înșel în fiecare zi Pentru că trăiesc. Dacă ai fi avut Un alt nume Decât Moartea Te-aș fi făcut iubită fidelă, Pentru că și tu mă înșeli Târând Pe câte unul după Tine în

Se zice că Dumnezeu S-a născut în Carpați. Iată de ce nu ne clintim de pe aceste pământuri, nu vom muri niciodată.

Ieri mi-a căzut coaja de la rana pe care mi-am făcut-o la ultima beție cu Frederich Engels. Mircea Dinescu A plecat La o nouă Beție cu Marx, Iar eu de frica altei beții, Am mers în taverna

Chiar aș vrea Să-mi fie gândul Într-un ritm Cu neamul meu. Aș mai vrea Să-mi fie cântul Fremătând Ca o pădure. Mi-ar plăcea Să am și-o doamnă Cum n-avură Nici un ins. Dar se

Motto: Copacii albi, copacii negri, Stau goi în parcul solitar Decor de doliu funerar Copacii albi, copacii negri, În parc regretele plâng iar. (G. Bacovia “Decor”) În parc, domnișoarele

Tu n-ai fost alungată din Rai, Tu ai căzut din cer, Pentru că ai vrut să fii aidoma Lui, Cunoscând binele și răul Și El, iertându-te pentru inocența Și

Hristos cu cinci pâini A hrănit o mulțime înfometată Bacovia cu plumb a infectat toate toamnele de după el. Iată-mă mușcat de acest lup Care mă mănâncă, mă mănâncă și hrănește cu mine O

Mi-am dărâmat locuința, am pus pe foc ușile, ferestrele și tot ce era din lemn și am privit cum ard – L-am reabilitat pe Nero – împăratul nebun și visător. Am ales din

Aici nu e soare E o cruce Un pom fără umbră și fără toamnă, Analfabeții Caută să închidă poezia În trupul unui mort. Salvator și mărturisitor – Giulgiul din Torino, Mai viu decât noi

Odată cu mine s-a stins și speranța împlinirii ultimului și unicului vis. Departe, îngerul păzitor veghează un colț de paradis visat și dorit. Dușmanii de o viață așează cu migală și

Pictez în acurelă galbenă și roz, albă, și mov poezia morții; oase și cenușă, Lut și viermi Ceas programat... la naștere, inevitabil și uneori abstract Ca o prefață la poemul vieții, ușor

Iubește-mă, Iubește-mă, Ca doi nebuni suntem, Ca doi nebuni Și nimeni și nimic acum nu mai contează. Iubește-mă, Iubește-mă Sub cerul nostru – Doar îngerii și Dumnezeu.