Poezie
Poemul fulgilor de nea
1 min lectură·
Mediu
Când pământul se-nveșmântă cu un văl alb de zăpadă
împletit din fulgii candizi care-au început să cadă,
soarele timid s-ascunde după norii blânzi de iarnă
ce duios îmbracă cerul ca o elegantă haină.
Totul doarme în natură sau veghează în tăcere
așteptând întru răbdare primăvara spre-nviere,
când din nou or să răsară flori frumos mirositoare
și-or să vină de departe păsările călătoare.
Însă până-n ziua aceea lumea e mereu mai rece,
rămânând indiferentă la tot timpul care trece;
amorțirea ei firească potolește-orice suspin
al pomilor fără frunze prinși de-al nostalgiei chin.
Doar din când în când o rază în văzduh își face loc,
fără să aducă-ntrânsa căldura cerescului foc
ce veghează de departe ca un bulgăr de lumină
revărsând pe tot pământul din splendoarea sa divină.
Liniștea este stăpână pe natura înghețată
și plutește lin și tandru peste neaua fără pată
care-mpodobește câmpul și-l acoperă duios
ca în raza blând-a lunii să s-arate mai frumos.
022.674
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Iulian Ghiurca
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 155
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 20
- Actualizat
Cum sa citezi
Iulian Ghiurca. “Poemul fulgilor de nea.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/iulian-ghiurca/poezie/14117957/poemul-fulgilor-de-neaComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Mulțumesc pentru aprecieri și indicații! Scuzați întârzierea cu care răspund, însă încă încerc să mă familiarizez cu acest site.
0

împletit din fulgii candizi/ care-au început să cadă" si tot asa.