Trecere

Te simt cum te apropii,

Zi de zi,clipă de clipă

Și când mă ajungi,mă încovoi de spate

Să-ți fac loc să pătrunzi în mine.

Mă așezi apoi pe un pat de lemn,

Făcut dintr-un copac scorburos

Și zilele mi le numeri pe degete

Până la momentul final,

Când totul,odată cu viața,se termină.

Din ce în ce mă afund în neștiință

Și în armonia picăturilor de ceară,

Îmi visez amintirile.

În ultima clipă de viață, în suflet se aprinde o scânteie

Și vrea să reînceapă

Copilăria tot cu mine.

Însă nu se mai poate,

M-am petrecut dintre cei vii

Cu gândurile mele.