Mediu
Zile târzii, frânturi de alb si negru, grimase de culoare pe trupul gândului, mă răvășise prin toamna... uita-
tă de tine, ce visul o freamătă a veșnicie, apusul!
Așteptasem, mult pe banca din fața casei și nu mai știam dacă așteptam ceva, sau mă aștepta trecerea, sau eram obișnuit să regret apusul soarelui cu privirea. Casa cu tablă ruginie, prispe de lut si grumaji de lemn, mirosea tăcut a liniște si melancolie amară, când soarele apunea, respirând printre bătrânii pomi, ecoul tăcerii.Trăisem?
002.488
0