Toamnă cumplită

1 min lectură·18 februarie 2008

Mediu

Doar casa-mi de sticla

Îmi mai ține de cald.

Doar întunericul din...

...camera-mi obscură

Mai stinge flacăra din

...golul nebun.

Și ploaia se aude

Cum îmi bate in geam

Și cerul înnorat îmi ține de cald.

E toamnă cumplită

În viața-mi de scrum.

E toamnă cumplită.

Și stele de gheață

Îmi sparg creierul nebun.

Cu colțuri ascuțite înfipte

În creieru-mi nebun.

Nu mai cred in preamărirea Zeului Suprem,

Nu cred nici în mine când zarea-i nebună

Și cercul de foc mă strânge.

Iar valul de ape e mai departe ca oricând.

Să fie oare o oază de speranță?

Când Iadul cu flăcări e aproape?

Să mai existe o rază

a unui Soare ce-a apus demult?

Nu,... nu mai e nimic

In zarea de sticlă,

Doar stele de gheață

Și flăcări, și ... scrum.

Îmi aprind o țigară

Și cuget în întunericul ce mă cuprinde

Și constat ca totu-i nimic,

Dar... nimicul e un Tot.

011.825

Iulia Damian. “Toamnă cumplită.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/iulia-damian/poezie/1769161/toamna-cumplita

Comentarii (1)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

Versurile tale răscolesc ușor pesimismul. Înțeleg starea, nu toți simțim la fel, doamne ferește. Totuși acel tumult al toamnei este cam sărac...