Poezii

Noapte de iarnă Absurdul pătrunde gol În negru și nou.

Crin încovoiat Sub albul de lumină Mesteci povara.

Ascult șoapta supraviețuirii dictată de regizorul parodiei necesare de pe tărâmul iluziei, jocului și-al freamătului inutil. Șoptesc ascultarea naturii ca-ntr-un ocean pustiit aruncat pe-un

Călător pribeag prin cântul vioarei roșii Robită de ritmul vrăjit ce-aduce cu sine Tot dorul îngropat în veșnicia uitată; Te-am căutat, inoptativ, Gârbovit de mișcarea rigidă Ce mă poartă Și

Mi-e teamă să nu știu Pentru că vreau să știu Cum funcționează lumina Pentru a ști unde să mă regăsesc. Mi-e dor să nu știu ca să mi se potrivească lumea în spiritul năruit de chinul

Lampa veghează pasivă conjugarea lui \"a fi\" în timpul depășit de ritmul cuantic al spațiului absent. Akedie ontică din sânul materiei cu ticăit metafizic de vară târzie pierdută-n

Amurg încleștat cu iz de petrol mă strigă a viață ca să mai înșele-o dată ruptura ființei. Tânjire amară a mea, a noastră, dar tu, aprioric, ai închistat-o în dorul meu nebun din cearcănul