Poezie
Albastru de uitare
..
1 min lectură·
Mediu
Ce ciudata creatura
Se intinde peste coastele mele,
Ciudata creatura, peste vise mi se-ntinde,
Ca o pata de cerneala,
Nesuferita, inegala.
Dar piei odata, corp strain!
Incruntarea ta ma doboara incet
Manunchi cu manunchi
In cimitir, somnul e lin.
Ce ciudata creatura,
Cat ai ras, mai stii, atunci...
Rupand in dinti bete din colivia,
In care tineai inchisa Indoiala.
Linistea asta rece, epileptica,
Precum un personaj scrijelit in ruseste.
Ciudata creatura mi-a acoperit si Luna,
Astrul meu diurn, sfasiat si singur
Zace, scaldandu-si picioarele insangerate.
In cimitir, somnul e..lin.
Iti scriu cu mana dreapta dragul meu,
Creatura ce-a ciudata mi-a pictat mana cea buna
In albastru de uitare,
Inca iti mai stiu numele,
Il scriu, o sa il privesc, de pe acum,
Cand fiece litera a lui ma face sa tremur,
Pana in ziua in cand, o sa ma intreb ce inseamna
Toate semnele sfasiate acum de penita,
Pe hartia mintii mele.
Pana cand pletele-mi vor fi albastre de uitare.
Si ochii fi-vor albastri, impaienjeniti...
Larg deschisi, privind zidul unde acum mult timp,
Fusese o fereastra.
001.166
0