Privesc cerul plumburiu,
Grămada de frunze-uscate,
Oamenii nepăsători
Cu care împart pământul….
Stau pe bancă și privesc
Undele lacului negru
Și mă gândesc :
«De ce toate poeziile sunt triste
O lacrimă-nsângerată
Se prelinge ne-ncetat
Pe chipul său de porțelan.
Ochii ei înrouarați
Au zărit o umbră vagă
Și atenția-i cersesc...
Dar ceața s-a lasat
Și umbra s-a depărtat
Și în zare-a
IT