Irina Lazar

Intr-adevar, mi-e frica de monotonie si rutina. Cred ca sunt printre cele mai mari spaime ale mele.In acelasi timp, ele imi ofera un confort las, de care nu pot scapa decat urcandu-ma din mers intr-un tren care sa ma duca departe. Ma bucur ca ti-a placut textul meu.

Emotionant! Amestec de durere si speranta, din care nu lipseste nici o doza semnificativa de umor. Libertatea ca pedeapsa. Cred ca e un lucru atat de frumos, incat merita tot chinul.La multi ani! iti spun si eu.

Ar trebui, ca sa fim fericite, sa nu ne mai gandim la celelate femei. Timpul trece oricum. Toate lucrurile spuse sunt valabile numai in prezent. Dupa aceea, ele se dizolva in eter. Nu degeaba se spune: Traieste-ti clipa.

Ceea ce spui tu aici mi se pare de-a dreptul cinic si fals. Pe langa comparatia fortata intre Ceausecu si Stefan cel Mare, care mi se pare una demna de un amatorism ieftin, arunci cu noroi peste tot, fara nici un fel de discernamant. Nici eu nu sunt de acord cu intretinerea unor false mituri si cu propaganda, dar orice natie are modelele sale. Aceste modele, personaje istorice sau nu, sunt esntiale pentru noi. Asta nu inseamna o falsa poleiala, ci evidentierea meritelor reale ale unor oameni la un moment dat. Oameni care au fost imperfecti, la fel ca noi toti. Evident, istoria a fost modificata si ciuntita dupa interesele fiecarui timp. Adevarul e cam greu de scos la iveala fara sa deranjezi pe unii si pe altii. Tocmai de aceea, cred eu, ar trebui sa fim mai responsabili.

Multumesc, Monica. O sa incerc sa dansez pe melodia asta. Poate asa voi putea sa caut mai departe. :)

Cred ca e vorba pana la urma si de alte culori. Dar tu ai reusit sa creezi imagini foarte frumoase in albastru si rosu. Albastru e atat de abstract, rosul e atat de carnal. Imbinarea lor e cat se poate de interesanta.

Interesanta partea cu vagoanele? Dar nu crezi ca e putin cam en-gross? Sa fie numai asta?

Fericirea e un paradox. Cu cat alergam mai mult dupa ea, cu-atat se indeparteaza. De fapt, ne e tot timpul la indemana. Toata lumea a plecat- fiecare simte stigmatul singuratatii si al nefericirii apasand ca un fier inrosit.
Imi place poezia ta pentru reda intr-un mod simplu o drama atat de complexa.

Iarba iubirii e o metafora foarte frumoasa. Din pacate, ea nu se materializeaza suficient in aceasta poezie. Sa inteleg ca are legatura cu anterioarele poezii, care au un titlu identic. Ideea mi se pare buna, dar cred ca trebuie s-o exprimi mai convingator.

Lumea incepe si se sfarseste cu dragostea. Asta a fost dintotdeauna. Nu degeaba exista legenda lui Filemon si Baucis. Dupa parerea mea, ar trebui sa-ti cizelezi mai mult exprimarea, sa eviti anumite stangacii ale limbii. Mi-a placut povestea ta.

Atotputernica moarte. Trupul nostru nu este decat un vesnic reminder. Cu tristete, cu ironie, cu dezmat...Oricum am privi lucrurile, suntem niste bieti muritori.

Mi se pare ca e putin cam sarcastic. Sinceritatea insa este profunda. Scriind despre noi, reusim sa ne cunoastem mai bine si chiar durerea devine mai suportabila.