Cum aș vrea să ningă,
să ningă mult peste culorile lumii...
Cum aș vrea să-mi întind sufletul peste câmpie
și să aștept cu pace zăpada.
Iartă-mă Doamne că vreau ce nu mi-e dat
Nu te căutam,
pentru că nu știam cum exiști...
dar aș fi vrut să te găsesc,
pentru că purtam în gând un contur al tău.
Nu-mi era inima frunză,
nu, nici urmă de crâng in pustiul din
Ningea.
Mirosea a brad
si a fum.
Plutea printre noi sufletul bradului ars.
Cum carnea ne place,
cum mieii se taie de Pasti.
Si,
uimiti de zapada,
ne-ntrebam cine suntem...
Sa fi fost o parere,
sa fi fost umbra unui gand?
Ca muzica ce se naste
din privirile tale alergand, alergand...
Sa fi fost o parere,
sa fi fost umbra unui gand?
Ca umbra sufletului
Priviri suspendate,
agatate de arbori desfrunziti.
S-ar fi oprit timpul in loc
de-ar fi stiut tristetea noastra...
Numai aripa lui ne-a atins
coborandu-ne pleoapele intru reinfrunzire.
