Moarte

Tristețea gerului copleșește și ultima frunză... Biata de ea, deja pe jumătate moartă, strigă, cu glasul înghețat, numai pentru a se auzi, pentru a ști că încă se află aici, printre noi. Tatăl ei, pomul zgribulit din curtea întunecată a vecinului, o vede și plânge, plânge doar așa cum o poate face un părinte ce își privește copilul cum se stinge... Întreaga natură se pregătește de funeralii; straiele alese sunt negre, stranii, triste, iar frigul este ascuns într-un ungher al nopții și așteaptă sfârșitul.