Tentaculele morții mă cuprind ușor
Căci vor să sufoce al meu trist amor.
Cu gheare de tablă inima îmi sfâșie
Și-i arunca leșul intr-o mare roșie.
Pielea mea îi simte corpul livid
Și cu
Aș muta munții pentru iubirea ta,
Însa cerul plânge pentru inima mea.
El știe că ce-mi doresc nu poate fi,
El știe că tu nu ma poți iubi...
Stelele-au coborât să-mi strângă lacrimile
Și, de
Atosferă macabră, grotescă,
Colorit monoton, tumult înăbușit,
Castele părasite și întunecime nefirească,
Stil gotic decadent, de sânge înroșit.
Toate fac parte din lumea nefirescului,
A
Când soarele de pe cer încet se va stinge
Și zâmbetului meu nimeni nu-i va răspunde,
Când gingașii porumbei vor plânge
Și Everestul nu va mai fi vârf de munte
Atunci iubirea din lume va fi
În van se scurg zilele,
Se scurg orele, minutele,
Toate trec în neștire
Prin a haosului nemărginire.
Ce s-a-ntâmplat cu mintea mea?
Unde s-a dus sclipirea din ea?
Întunericul
